Mircea Badea a pierdut și la Apel procesul cu Horia Georgescu, șeful ANI: Instanța a stabilit daune de 2.000 de euro
Mircea Badea a pierdut și la Curtea de Apel procesul cu șeful Agenției Naționale pentru Integritate, Horia Georgescu.
Decizia a fost dată de Tribunalul București în luna decembrie 2014, iar potrivit acesteia, realizatorul tv trebuie să-i plătească șefului ANI 2.000 de euro și să prezinte decizia în cadrul emisiunii „În gura presei”.
Mircea Badea poate face recurs, scrie Pagina de Media.
Realizatorul emisiunii „În gura presei” a folosit în cadrul unor emisiuni, la adresa lui Georgescu, apelative precum „ochelărică”, „giumbix”, „onanist”, „penibil” și „slugă băsistă”.
Și tatăl șefului ANI, Marian Georgescu, a dat în judecată Antena 3, dar și pe jurnalista Oana Stancu. În acest caz, Stancu și Antena 3 au pierdut definitv procesul cu Marian Georgescu, tatăl șefului Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu.
Stancu și Antena 3 au fost sancționați pentru campania de linșaj mediatic lansată împotriva lui Marian Georgescu, fiind angajată răspunderea civilă delictuală. Judecătorii au constatat că postul de televiziune Antena 3 şi Oana Stancu au prejudiciat imaginea lui Marian Georgescu.
Astfel, Marian Georgescu trebuie să primească de la postul de televiziune şi Oana Stancu, în solidar, suma de 10.000 de euro, reprezentând daune morale.