Mai mulți elevi, nu mai mari de 13 ani, care erau în tabără pe litoral, în Costinești au fost duși la discotecă de profesorii care trebuiau să-i supravegheze. Aceștia au adormit pe canapelele din local, înainte de miezul nopții, potrivit site-ului Adevărul.ro
Un bărbat a povestit pentru Realitatea TV că unii minori avea țigări în mână, în timp ce alții erau pe ringul de dans.
“Eu, în momentul în care am intrat în acest club din Costinești, am rămas șocat. Nu știam dacă am intrat într-o grădiniță de copii sau într-un club pentru adolescenți sau oameni maturi. Copii cu vârsta cuprinsă între 10-12 ani care aveau țigara aprinsă în mână, copii de 5-13 ani care erau pe ringul de dans. Acel ring de dans cred că era, în mod normal, rezervat animatoarelor pentru că era mult mai înalt decât nivelul solului. Imagini șocante pentru orice om care se gândește că într-o bună zi va deveni părinte și își va lăsa copilul pe mâna unui pedagog într-o tabără școlară”, a declarat martorul ocular.
Supraveghetorii susțin că propunerea a venit din partea minorilor, care voiau să se distreze într-un club. La rândul lor, personalul clubului, care riscă o amendă, a declarat că elevii nu au consumat alcool.
Polițiștii constănțeni și conducerea Inspectoratului Școlar Județean Constanța au declarat că vor lua măsuri în această privință.