Minori din Covasna arestați preventiv pentru viol și pornografie infantilă. Unul ar fi comis fapta, iar celălalt l-ar fi filmat și încurajat

Minori din Covasna arestați preventiv pentru viol și pornografie infantilă. Unul ar fi comis fapta, iar celălalt l-ar fi filmat și încurajat
Foto simbol: Pixabay

Doi minori au fost arestați preventiv pentru 30 de zile și sunt cercetați pentru viol și pornografie infantilă, a anunțat DIICOT, sâmbătă, printr-un comunicat de presă.

Doi minori din Covasna au fost arestați preventiv pentru viol și pornografie infantilă

Procurorii susțin că unul dintre inculpați ar fi agresat sexual o altă persoană minoră, în timp ce al doilea inculpat a filmat momentul și l-a distribuit.

„În cauză s-a reținut faptul că, în luna mai 2023, pe fondul consumului de alcool, unul dintre inculpați, profitând de starea de neputință şi de a se apăra a unei persoane vătămate minore, a agresat-o sexual. Cel de al doilea inculpat a înregistrat momentul agresiunii, încurajând autorul să comită fapta, şi a distribuit, ulterior, materialul video prin intermediul unui serviciu de mesagerie telefonică”, se arată în comunicatul DIICOT.

Analizele arată că ambii inculpați „au acționat cu discernământ.

„A fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, comisia specializată constatând că ambii inculpați minori, au acționat cu discernământ. În cursul acestei zile, 27.05.2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Covasna a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile”, se mai arată în același comunicat.

DIICOT a precizat că activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Covasna.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`