Minivacanța de 1 decembrie se va putea petrece la schi. Pârtiile vor fi pregătite pentru turiști la Azuga și Mădăraș

Publicat: 20 11. 2023, 15:55
Actualizat: 20 11. 2023, 15:56
Sursa Foto: Facebook/ Ski&Outdoor Magazine

La Azuga s-au pornit tunurile pentru zăpada artificială, încă din weekend, iar administratorii domeniului schiabil spun că de 1 decembrie se va putea schia pentru că va fi un strat suficient de gros pentru sporturile de iarnă.

Pârtiile pregătite pentru minivacanța de 1 decembrie

Astfel,s-a început înzăpezirea pârtiei de începătorie, dar și a celei de pe zona Telescaunului, conform G4media.

La Poiana Brașov, la finalul săptămânii trecute au fost pornite tunurile de zăpadă pentru a pregăti trei pârtii din stațiune.

Și la Harghita se va putea schia, dar pe zăpadă reală, pentru că acolo iarna a venit mai repede și mai serioasă decât la Brașov. La Mădăraș, pe pârtia de biatlon, stratul de zăpadă este de peste 25 de centrimentri.