Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, luni, că nu poate impune demisia directorului CFR Călători, Leon Bărbulescu,dar că în locul său ar face un pas în spate.
Declarația lui Cuc vine după ce Bărbulescu a afirmat că deraierea a două trenuri în aceeași zi nu este un “eveniment deosebit” și s-a supărat pe jurnaliștii care l-au “trezit efectiv din somn”.
„Am spus chiar ieri că o să am o discuţie cu CA şi cu reprezentanţii AGA pentru a lua măsurile care se impun din punctul meu de vedere pentru dezastruoasa comunicare atunci când a fost întrebat de cele trei deraieri care au avut loc în cursul zilei de sâmbătă. Eu am rămas uimit că s-a antepronunţat înainte ca cei de la CFR să ne spună care au fost cauzele deraierilor, dacă dânsul ştie concluziile dinaintea comisiei, înseamnă că e un om care are o viziune foarte bună. (…) Discuţia am avut-o în cursul acestei dimineţi cu CA şi cu reprezentanţii din AGA şi aştept să ia măsurile care se impun. Eu nu pot să impun CA, ministrul nu poate să aibă ingerinţe în managementul unei firme private”, a afirmat Cuc la Parlament, potrivit Hotnews.
Totodată, Cuc a precizat că se aștepta ca directorul CFR Călători să cunoască bugetul, care sunt proiectele în desfăşurare pe acele tronsoane, adăugând că acestea sunt „lucruri elementare”.
Duminică,Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunțat că va cere Consiliului de Administrație al CFR să îl demită pe directorul CFR, Leon Bărbulescu.
Decizia ministrului ar fi fost motivată, pe de o parte, de deraierea a două trenuri, sâmbăta, şi pe de altă parte de faptul că a fost trezit din somn de presă, care dorea să ceară mai multe informaţii legate de deraiere.
Directorul CFR Călători, după ce două trenuri au deraiat într-o singură zi: `Nu au fost evenimente deosebite. Chiar dormeam şi m-aţi trezit efectiv din somn`. Reacţia ministrului Transporturilor. (DETALII AICI)