Ministrul Transporturilor verifică lucrările la podul Agigea spre sfârşit de sezon. Petru Sorin Bușe a făcut o vizită fulger la Constanţa, după care a mers să vadă dezastrul de la podul Agigea, informează B1 TV. Aici sunt veşnic lucrări, fapt ce face ca în fiecare an, în plin sezon estival, să se formeze cozi interminabile în drumul spre mare.
”-Sunteţi mulţumit?
-Uitaţi-vă că stăm şi plătim taxe şi impozite.
-Îmi pare rău! De trecut nu pot să răspund.
-Vă multumim! Poate faceţi ceva!”
Aşa a fost întâmpinat Ministrul Transporturilor, Petru Sorin Bușe, pe podul Agigea de şoferi. Oamenii l-au luat la rost pe Ministru pentru că nu face demersuri pentru a fluidiza drumul care duce spre mare.
Culmea este că demnitarul şi-a amintit de dezastrul de la Agigea abia acum, spre sfârşit de sezon estival, şi nu la începutul verii. În timpul vizitei, demnitarul a refuzat să stea de vorbă cu jurnaliștii sau să dea alte informații despre scopul sosirii sale la Constanța.
Ministrul Transporturilor a verificat lucrările la podul Agigea abia spre sfârşit de sezon estival
#DIRECT_ONE_osgs2f#