Ministrul Tineretului și Sportului, despre reluarea competițiilor sportive: „O vom face etapizat. Nimeni nu poate avansa în acest moment o dată certă”
Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a oferit miercuri seara pentru B1 TV, în cadrul emisiunii Dosar de politician, moderată de Silviu Mănăstrire, despre etapele privind reluarea competițiilor sportive în România, având în cedere că acest domeniu de activitate a fost lovit puternic de criza cazuată de COVID-19.
Ministrul a precizat că toate competițiile vor fi deschise în mod etapizat, în funcție de evoluția pandemiei de COVID-19, prima etapă fiind reprezentată de reluarea pregătiriiîn siguranță a sportivilor.
„În momentul de față toate competițiile sportive din România sunt înghețate. Ele se vor redeschide efectiv doar atunci când vom putea săsugurăm condiții de siguranță maximă șinumai fiind precedatede o perioadă tampon, de pregătire centralizată. Vom face acest lucru în mod etapizat, gradual. Prima fază va fi de pregătire a sportivilor în care vom încerca să asigurăm și să definim un cadru legal care să asigure izolarea celor cre își doresc ca participarea la aceste competiții sportive, urmând să dăm drumul la competiții în niște condiții specifice și adaptate epidemiei care a blocat tot ce înseamnă sport”, a explicat ministrul Ionuț Stroe.
Reluarea efectivă a competițiilor ar trebui urmărită ca un indicator al depășirii crizei rovocată de COVID-19. În acest sens, nimeni nu poate avansa o dată clară, potrivit ministrului:
„Să urmărim sportul ca pe un indicator. Atunci când se vorputea deschide aceste competiții sportive însemnă că există o rază de speranță și că suntem către normalitatea socială. Lucrurile sunt departe de a se întâmpla. Momentul relaxării mult anunțat sau mult așteptat pe 15 mai ar putea fi sau să se suprapună peste această perioadă: să dăm caprimpas drumul la pregătire, pentru ca ulterior dacă lucrurile evoluează pozitiv să o facem și la competiții.
Nimeni nu poate avansa în acest moment o dată certă. I-am îndemnat pe cei care sunt participanți la competiții să manifeste responsabilitate, răbdare și maturitate. Putem lua data de 15 mai ca un reper, dar totul depinde de evoluția pandemiei”, a precizat minsitrul Ionuț Stroe.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că mai multe restricțiivor continua și după 15 mai
Președintele României a susținut o conferință de presa, marți, în carea abordat subiectul restricțiilor pentru blocarea răspândirii COVID-19 în România.
Șeful statului a explicat că încă nu a fost atins vârful epidemic la nivel național și a subliniat că viața nu va reveni la normalitate după 15 mai.
Astfel, nu vom putea pleca din localitate „decât pentru un motiv serios”, nu vom putea merge la mall sau restaurante, iar marile festivaluri probabil nu vor mai avea loc în 2020. În ceea ce privește competițiile sporitve, „dacă se vor relua”, la ele nu vor putea lua parte spectatori.
Vor rămâne foarte multe restricții în vigoare, inclusiv obligația românilor de a circula în grupuri care nu depășesc un număr de trei persoane.
Klaus Iohannis a anunțat că există posibilitatea ca în cursul săptămânii viitoare să se ia o decizie în privința continuării stării de urgență în România după data de 15 mai sau înlocuirea cu o altă măsură, precum starea de alertă.