Ministrul Sebastian Burduja a convocat Comandamentul Energetic „cu toți cei implicați în rezolvarea situației de la Galați”

Ministrul Sebastian Burduja a convocat Comandamentul Energetic „cu toți cei implicați în rezolvarea situației de la Galați”
Inquam Photos / George Călin

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că a convocat pentru duminică dimineață Comandamentul Energetic „cu toți cei implicați în rezolvarea situației de la Galați”, județul cel mai afectat de inundații.

Ministrul Sebastian Burduja a convocat Comandamentul Energetic

Oficialul a făcut anunțul sâmbătă seară.

„Am convocat pentru mâine dimineață Comandamentul Energetic cu toți cei implicați în rezolvarea situației de la Galați. Vom reveni cu noutăți. Între timp, echipele de intervenție au reușit realimentarea localităților Cuza Vodă, Slobozia Conachi, Cuca si Plevna. Mulțumesc colegilor mei pentru mobilizare!”, a precizat Sebastian Burduja într-o postare pe Facebook.

Galați este județul cel mai afectat de inundații

Inundațiile au făcut prăpăd în estul țării, iar cea mai dificilă situație din acest punct de vedere este în județul Galați, acolo unde au fost raportate și patru decese.

„Situația cea mai dificilă se înregistrează la nivelul județului GL, în 12 localități (Pechea, Drăgușeni, Grivița, Costache Negri, Berești, Slobozia Conachi, Cuza Vodă, Cudalbi, Corod, Tudor Vladimirescu, Băneasa și Vameș), unde sunt înregistrate pagube semnificative, fiind afectate mai mult de 5000 gospodării”, au declarat reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`