Ministrul Sănătății, întrebat cât ar putea să dureze a doua etapă a campaniei de vaccinare: E prea devreme să vă spun. Dacă o să avem doar cele două vaccinuri, atunci o să dureze mai mult decât ne-am aștepta (VIDEO)

Publicat: 12 01. 2021, 22:51
Foto: Hepta - Abaca Press / Utrecht Robin/ABACA

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, spune că nu poate preciza cu certitudine cât de mult va dura a doua etapă a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19. Dacă România va folosi doar vaccinurile de la Pfizer/BioNTech și Moderna, atunci această a doua etapă a imunizării populației va dura ”mai mult decât ne-am aștepta”, a spus ministrul marți seară într-o intervenție pe B1 TV.

Precizările ministrului Sănătății despre a doua etapă a campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19

Întrebat cât ar putea să dureze a doua etapă a campaniei de vaccinare, Vlad Voiculescu a răspuns: „E prea devreme să vă spun. Nu știu nici eu. E importantă organizarea, e și mai importantă cantitatea de doze care sunt disponibile. Dacă o să avem doar aceste două vaccinuri, atunci o să dureze relativ mult, mai mult decât ne-am aștepta. Dacă unul dintre producătorii acestor vaccinuri își va suplimenta capacitatea de producție și ne va putea livra mai mult, atunci, sigur, lucrurile vor arăta altfel. Dacă pe lângă aceste două vaccinuri vin și altele, care se pot păstra în frigider pentru o mai lungă perioadă de timp și pot fi transportate mult mai ușor, atunci lucrurile se schimbă în mod fundamental. (…) Cu cât înaintăm către vară, s-ar putea să avem multe doze de vaccin care sunt disponibile. Pentru asta trebuie să ne organizăm. Pe lângă asta, vaccinarea este voluntară, așa încât nu contează doar ce facem noi și ce fac producătorii, contează și ceea ce fac românii”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

A doua etapă a campaniei de vaccinare începe pe 15 ianuarie

A doua etapă a campaniei naționale de vaccinare va începe vineri, 15 ianuarie.

În această etapă vor primi vaccinul anti-coronavirus mai multe categorii de persoane. Este vorba despre cetățenii de peste 65 de ani, despre beneficiarii centrelor sociale, persoanele cu boli cronice – diabet zaharat, obezitate, alte boli metabolice inclusiv boli congenitale, afecțiunile cardiovasculare cronice, afecțiunile cronice renale, oncologice, pulmonare, sindromul Down, afecțiuni hepatice, autoimune și alte condiții de imunodepresie, HIV-SIDA -, și persoanele care deservesc activități esențiale pentru bună funcționare a infrastructurii critice.

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-coronavirus, medicul Valeriu Gheorghiță, a explicat că printre persoanele care deservesc activitățile esențiale se numără ”personalul dindomeniul Apărării, ordine publică, siguranță națională, autoritate judecătorească, personalul din sectorul economic vital, cum ar fi procesare, distribuție alimente, pâine, lactate, legume, apă, centrale electrice (transport și distribuție) , medicamente și materiale sanitare, transport de persoane și mărfuri, personalul din învățământ, poștal și curierat, salubritate și deșeuri, personalul din înaltele instituții ale statului (Parlament, președinție), culte religioase”.

Președintele Klaus Iohannis va fi vaccinat public pe 15 ianuarie

Pe 15 ianuarie, în prima zi din cea de-a doua etapă a campaniei se va vaccina și președintele Klaus Iohannis.

”Vineri, în 15 ianuarie, începe a doua etapă de vaccinare în care este prevăzută vaccinarea, de exemplu, a personalului din învățământ, a persoanelor peste 65 de ani și a persoanelor cu comorbidități, cu boli cronice, dar și a personalului numit esențial, de exemplu: Administrația Prezidențială, Guvernul și așa mai departe. Şi, pentru a marca debutul campaniei de vaccinare din etapa a doua, eu mă voi vaccina public, vineri, pe 15 ianuarie”, a anunțat Klaus Iohannis.

Campania de vaccinare a început în România pe 27 decembrie, iar timp de două săptămâni, în perioada sărbătorilor de iarnă, a bătut pasul pe loc. Pe 15 ianuarie începe a doua etapă a campaniei, însă deocamdată există extrem de multe neclarități legate de felul în care se va face programarea, de personalul din centrele de vaccinare sau desursa de finanțarepentru organizarea și dotarea centrelor din țară. În plus, medicii de familie, unul dintre pilonii cheie în cadrul campaniei de vaccinare,reclamă lipsa informațiilorși riscul încărcării programului de lucru.