Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, spune că există, într-adevăr diferențe între numărul de decese COVID-19 raportate în Corona Forms și alte baze de date, însă cifrele exacte cu privire la această situație nu vor fi prezentate în perioada imediat următoare. Din punctul de vedere al ministrului, s-a ajuns la aceste ”diferențe de raportare” dintr-o ”sumă de erori umane”.
“Conform datelor preliminare pe care comisia ni le-a pus la dispoziţie, cifrele sunt mai mari. (…) Nu avem încă un raport final al comisiei, cu menţiunea că s-ar putea ca o cifră exactă să nu o avem în perioada imediat următoare. Da, există diferenţe între numărul de decese raportate în Corona Forms, baza de date care dă cifra oficială, şi alte baze de date de raportare”, a declarat Ioana Mihăilă, la Prima TV, potrivit News.ro, precizând și că există mai multe baze de date în care sunt raportate decesele pentru că au fost dezvoltate în momente diferite ale pandemiei.
“Ele au fost dezvoltate la momente de timp diferite în evoluţia pandemiei, atunci când ne referim la bazele de date, dar am început să colectăm date şi de la alte surse pentru a avea nişte chei de verificare a celor două baze de date. Aceste chei de verificare nu s-au potrivit cu niciuna dintre bazele de date, dar tind mai degrabă spre numărul mai mare de decese raportat în baza de date iniţială în alerte MS, baza iniţială de date unde decesele se raportează numeric decât în CoronaForms. Nu sunt rezultatele finale”, a explicat ministrul.
În ceea ce privește numărul real al deceselor asociate COVID-19,oficialul guvernamental s-a ferit să facă precizări clare, menționând că ”cu toţii ne putem uita dacă dorim, şi fără să avem aceste rapoarte oficiale, la excesul de mortalitate raportat de Institutul Naţional de Statistică. Iar excesul de mortalitate este undeva la 40.000 atunci când comparăm anul 2020 cu anul 2019. Cu menţiunea că acest exces de mortalitate nu e obligatoriu să fie doar din cauza infecţiilor cu coronavirus”.
“Cred că următorul pas va fi să cer o analiză a proceselor, pentru că cel mai probabil este o sumă de erori umane. (…) Nu le-aş spune cifre false, le-aş spune diferenţe de raportare. Pentru a ajunge la astfel de cifre, rezultatele inadecvate au venit din toate judeţele ţării, de la mai multe unităţi sanitare, aşa că exclud posibilitatea existenţei unei înţelegeri între tot acest personal medical sau auxiliar care a raportat”, a mai spus Ioana Mihăilă, adăugând că speră că nu a fost vorba despre vreo ingerință politică în această situație.
Potrivit raportării de duminică a Grupului de Comunicare Strategică, bilanțul deceselor înregistrate până acum în rândul pacienților cu COVID-19 din România a ajuns la28.966.