Ministrul Sănătății, despre pacienta care a suferit arsuri în sala de operație, la Spitalul Floreasca: ”Este în stare critică. Am aflat de acest incident abia în cursul zilei de vineri. Este inadmisibil” (VIDEO)
Ministrul Sănătății, Victor Costache, a declarat, sâmbătă, într-o intervenție telefonică în cadrul Știrilor B1 TV, că pacienta care a luat foc pe masa de operație la Spitalul Floreasca din Capitală se află în stare critică și a fost transferată la secția de arși a unității medicale.
Costache a mai precizat că a aflat despre acest caz abia vineri seară.
”Este important ca echipele medicale de la Spitalul Floreasca să se poată concentra asupra stării de sănătate a pacientei, care am înțeles că este în stare critică. Pot să vă asigur că echipele Ministerului Sănătății, Inspecția Sanitară de Stat, Direcția de Sănătate Publică București și Corpul de control își vor face datoria și vor analiza toate elementele din acest caz.
Din păcate, am aflat de acest incident abia în cursul zilei de vineri. Este inadmisibil deoarece acest spital este în subordinea directă a Ministerului Sănătății. Ne-am autosesizat și am trimis primele două controale vineri seară, de la Direcția de Sănătate Publică București și Inspecția Sanitară de Stat. Un al doilea control a avut loc astăzi (sâmbătă – n.r.) și analizăm și adunăm toate lementele pentru a elucida acest caz”, a spus ministrul.
Întrebat ce riscă medicul Mircea Beuran în cazul în care se va confirma vinovăția sa, Victor Costache a răspuns: ”Nu aș vrea ă mă antepronunț, dar va exista, pe lângă anchetele noastre, o anchetă la Colegiul Medicilor și, probabil, va exista și un dosar penal”.
De asemenea, întrebat dacă pacienta mai este în grija lui Mircea Beuran, ministrul a precizat: ”Nu. Pacienta a fost transferată pe secția de arși, iar personalul de acolo, care este extrem de bine pregătit și calificat se ocupă de ea”.
O pacientă de 66 de ani ar fi fost incendiată chiar pe masa de operaţie. Intervenția chirugicală ar fi fost condusă de către celebrul chirurg Mircea Beuran. ( Detalii AICI)
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.