Ministrul Sănătății anunță că bugetul pe 2016 prevede mai mulți bani pentru îngrijirea marilor arși: Au fost alocate fonduri de 300 milioane de lei, cu 30 de milioane mai mult

Publicat: 14 12. 2015, 07:55
Foto: romaniatv.net

Mai multe centre pentru persoanele care au suferit arsuri vor fi construite in 2016! Sumele de bani necesare sunt cuprinse în bugetul pentru anul următor, anunţă ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu.

Pentru îngrijirea pacienților critici au fost alocate fonduri mai mari cu 30 de milioane de lei.

Bugetul total la Sănatate este de 7,8 miliarde de lei, cu 16% mai mare decât cel anterior.

„Am învățat din drama de la Colectiv și avem în vedere programul pentru marii arși dublat și de dezvoltarea centrelor de arși din bani din programul băncii mondiale. Pentru îngrijirea pacientului critic, pentru 2016 au fost alocate fonduri de 300 milioane de lei, cu 30 de milioane mai mult”, a explicat Cadariu.