Ministrul Sănătății a susținut că vor fi controale încrucișate în spitale din 10 martie
Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, a declarat că, începând din 10 martie, vor avea loc controale încrucișate în toată țara. Acestea ar urma să fie făcute de specialiști din două județe în al treilea județ.
„Ne gândim la instituirea unor registre (…). Spitalele să aibă registre în care să marcheze aceste cazuri de boli transmisibile, de situații neobișnuite, precum și complicațiile care apar în tratamentul unor pacienți, astfel încât directorii de DSP să meargă proactivi săptămânal și să poată verifica ei înșiși aceste registre, dincolo de raportarea care se pune. Gândim acest mod de a merge către pacienții noștri prin intermediul mecanismelor de inspecție și control pe care le avem”, a declarat Ministrul Sănătății, potrivit Agerpres.
De asemenea, acesta a vorbit și despre cele două controale derulate anul trecut în spitale.
„Inspecția Sanitară de Stat a organizat în 2015 două acțiuni de control, una în luna martie, când au fost verificate 311 unități sanitare cu paturi. Au fost 240 de sancțiuni contravenționale, dintre care 183 de avertismente; două decizii de suspendare. În a doua perioadă de control au fost aplicate 129 de sancțiuni contravenționale, 77 au fost avertismente” a susținut Achimaș-Cadariu.
Acesta a mai spus că procesul de descentralizare nu trebuie compromis pentru că el este menit să aducă decizia mai aproape de oameni.