Propunere inedită din partea ministrului Sănătății. Eugen Nicolaescu a anunțat că vrea ca toate femeile medic și asistente să fie chestionate pentru a afla dacă sunt hărțuite sexual de colegi.
Ministrul a înaintat propunerea ca și femeile medic să fie întrebate despre hărțuirea la locul de muncă în cadrul ultimei întâlniri USL, anunț care i-a luat prin surprindere pe colegii săi din alianță, scrie România TV.
După scandalul sexual din Olt, unde poliţista Melania Renghea de la Poliţia din Balş şi-a înjunghiat fostul superior, Gheorghe Barbu, care o abuzase sexual, toate femeile din poliţie sunt intervievate în cadrul controalelor interne dispuse de Radu Stroe, ministrul de Interne.
Ministrul Sănătăţii a propus şi el în cadrul unei întâlniri USL ca angajatele din sistemul medical să răspundă aceluiaşi chestionar.