Ministrul PSD al Sănătății îi dă dreptate lui Vlad Voiculescu pe tema transplantului pulmonar, după ce tehnocratul a fost atacat de PSD chiar pe acest subiect, iar Firea a acuzat că din cauza lui Voiculescu ”au fost duşi plămâni la Viena”

Publicat: 17 03. 2017, 10:26
Foto: Adevarul

Declarație surprinzătoare a Ministrului Sănătății. Dorel Bodog a susținut că va da drumul programului de transplant pulmonar de la Spitalul Sfânta Maria doar după ce va avea certitudinea că nu există nicio problemă de siguranță. Anunțul este surprinzător, dat fiind că fostul ministru tehnocrat al Sănătății, Vlad Voiculescu, a fost atacat masiv de PSD și presa pro-PSD, în campania pentru alegerile parlamentare, tocmai pentru că anunțase că refuză să finanțeze acest program deoarece spitalul nu îndeplinește toate condițiile, iar viața pacienților ar putea fi pusă în pericol.

Atacul cel mai virulent a venit chiar din partea Primarului general, Gabriela Firea (PSD) care a susținut că, din cauza lui Voiculescu, au fost duși plâmâni pentru transplat la spitalele din Viena pentru a beneficia de ele străinii.

"Să nu îi mai trateze pe români ca pe nişte sclavi domnul ministru al Sănătăţii. Guvernul tehnocrat a făcut presiuni politice asupra agenţiei de transplant? Domnul ministru aruncă cu fraze aiurea în spaţiul public. Au fost duşi plămâni la Viena în loc să fie folosiţi aici, pentru români. Dumnealui să deblocheze bugetul pentru a se face operaţii la Spitalul Sf Maria din Bucureşti. Între timp, cât domnul Voiculescu face ping-pong cu PNL, mor oameni. Aşteaptă pe listă să le vină rândul la operaţie”, declarase Gabriela Firea, pentru România TV, la finele lunii noiembrie, în plină campanie electorală.

În plus, Narcis Copca, Managerul Spitalului Sfânta Maria, a depus o plângere penală împotriva lui Vlad Voiculescu pentru abuz în serviciu.

În replică, ministrul tehnocrat de atunci anunțase: "Eu nu sunt specialist în transplant pulmonar, doamna Firea nu este specialistă în transplant pulmonar. Măine dimineață nu putem să facem transplant, o spun speciliștii”.

În sprijinul afirmației sale, Vociulescu a prezentat opinia profesorului doctor Ioan Cordoş: "Centrul de la Sf. Maria nu are pneumologii și infrastructura necesară de urmărire a pacientului transplantat. Din punct de vedere chirurgical ar putea fi aduși medici de afară care ar putea să facă acest transplant, tehnic vorbind, doar tehnic, dar fără nici o îndoială a doua zi pacientul ar muri. Dacă nu avem centre de urmărire procedeul este sortit eșecului. Despre asta este vorba. Să trecem de la spectacol la lucruri esențiale. Viața pacientului. Ca spectacol suntem cei mai buni”.

Inspecția Sanitară de Stat a efectuat un controlul la Spitalul Sfânta Maria ce arăta că, deși laboratul de analize există în structura organizatorică, acesta nu exista de fapt. În plus, punctele pentru igiena mâinilor sunt insuficiente, sunt folosite pentru toate activitățile aceleași ascensoare, pacienții fiind duși cu aceleași lifturi care duc și rufele murdare. Nu există nicio stație centrală de sterilizare, iar la momentul controlului, din structura spitalului lipsea medicul infectionist, amintește Agerpres.

În mod curios, scandalul s-a stins după terminarea campaniei electorale.

Acum, Ministru Sănătății din Guvernul PSD-ALDE confirmă că nu există certitudinea că la Centrul de transplant de la Spitalul Sfânta Maria se pot efectua transplanturi de pămân în condiții de deplină siguranță pentru pacienți.

"Noi, la momentul de față, nu avem niciun specialist angajat al acelui spital care să fi făcut vreodată transplant în mod independent, este un alt fapt de care eu trebuie să țin cont și eu sunt chirurg și știu despre ce vorbesc. În momentul în care noi, ca minister, vom primi toate asigurările că nu există nicio problemă de siguranță pentru pacient, pentru că pentru noi asta este important, să avem siguranța pacientului, și că nu periclităm posibilitatea de a trimite pacienții în străinatate, vom da drumul acestui program", a declarat Dorel Bodog.