Ministrul Muncii a anunțat când vor primi pensionarii deciziile de recalculare corectate. „Îi asigurăm că …”

Ministrul Muncii a anunțat când vor primi pensionarii deciziile de recalculare corectate. Îi asigurăm că ...
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a dat asigurări că, în luna septembrie, toţi pensionarii vor fi în regulă cu deciziile de recalculare şi, de asemenea, le vor primi inclusiv şi pe cele care trebuie acum corectate.

„Drepturile pensionarilor curg începând cu 1 septembrie”

În această situație, cu pensii calculate greșit, se numără circa 1000 de pensionari.

„Acest lucru înseamnă că fiecare dintre aceste decizii verificate de colegii noștri de la Casa Națională de Pensii Publice și de la Casele Teritoriale de Pensii vor acorda pensionarilor drepturile corecte, drepturile rezultate din calcule, după verificarea faptică a fiecărui dosar de pensionare, astfel încât să fim siguri că, pe de o parte, toți pensionarii din sistemul public vor beneficia de creșterile pensiilor pe care le merită şi să fim cu toate procesele în regulă, astfel încât în septembrie aceștia să-și primească pensiile recalculate. 

Este foarte important ca toți pensionarii să ştie că în urmă deciziei de revizuire, indiferent când aceasta va fi emisă de către Casele teritoriale de pensii, drepturile dânșilor curg începând cu 1 septembrie. 

Deci, dacă discutăm despre o decizie de revizuire a deciziei de recalculare, drepturile pensionarilor curg începând cu 1 septembrie, concluzia fiind că niciun pensionar nu pierde nimic din ceea ce i se cuvine. 

De altfel, puteți constata că din numărul cazurilor pentru care colegii noștri, în urma verificărilor, au decis că se impune revizuirea discutăm de circa 1000 de decizii de recalculare a pensiilor, ceea ce înseamnă aproximativ 0,024% din numărul total al deciziilor de recalculare.

(…) Dacă în cadrul unui proces atât de amplu făcut într-un termen atât de scurt, există și erori, acestea vor fi corectate. 

Dar îi asigurăm pe pensionarii români că, pe de o parte, nici o pensie nu va scădea”, a spus Bucura-Oprescu, la Antena 3 CNN.

„Niciun pensionar nu pierde niciun drept câștigat”

„Pe de altă parte, inclusiv distribuirea deciziilor de pensionare se face la timp, fiindcă termenul pe care îl avem în convenția cu Poșta Română, este data de 31 august. Deci, ei s-au angajat că înainte de această dată vor fi gata cu distribuirea. 

Iar apoi, indiferent dacă până la finalizarea distribuirii, pensionarii au fost acasă și au primit decizia, pensionarii au mers la oficiile poștale pentru a-și ridica decizia sau dacă au intrat sau nu în posesia deciziei de recalculare, niciun pensionar nu pierde niciun drept câștigat. 

Toţi pensionarii vor primi banii, începând cu data de 2 septembrie, data la care începe distribuirea banilor pentru pensionari – pentru cei care primesc prin factorii poștali pensiile recalculate, indiferent dacă au intrat sau nu în posesia deciziei de recalculare. 

Ca și până acum, pensionarii care își primesc pensiile pe card le vor primi pe data de 12, așa cum se întâmplă în fiecare lună”, a mai adăugat ministrul Muncii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)
21:55 - Din ce este făcută celebra ciocolată Dubai, care s-a viralizat pe TikTok. 200 de grame din acest desert costă 50 de lei
21:33 - Alina Achim („România Renaște”): PNL dă o lege pentru un singur om – Iohannis. Românii sunt sătui să vadă această încercare aproape disperată a președintelui de a-și asigura o funcție după ce-și termină mandatul (VIDEO)
21:26 - Stelian Bujduveanu (PNL), despre legea prin care Klaus Iohannis ar putea fi ales senator: Această practică nu este doar în România. Experiența oamenilor care au servit țara trebuie să fie pusă în favoarea cetățenilor și pentru cetățeni (VIDEO)
21:17 - Care este diferența dintre roșiile românești și cele turcești. Românii consumă cele mai multe roșii de import din Turcia
20:57 - Ionuț Stroe (PNL), despre sprijinul UE pentru sinistrați: Sunt două tipuri de sprijin pe care Comisia Europeană le poate acorda României (VIDEO)
20:53 - Taximetriștii din Timișoara sunt la un pas de revoltă. „Dispeceratele au creat un adevărat cartel”
20:31 - Ministrul Mediului: „Vârful de debit pe Dunăre va fi pe 28-29 septembrie. Va fi mai mult decât dublu a ce avem acum” / Cum s-au pregătit autoritățile (VIDEO)