Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a demisionat, după acuzațiile DNA: Attila Korodi sau Borbely Karoly, posibili înlocuitori

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a demisionat, după acuzațiile DNA: Attila Korodi sau Borbely Karoly, posibili înlocuitori

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a mers joi dimineaţă la sediul Guvernului, unde a discutat cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu despre acuzaţiile DNA. Încă din timpul discuţiilor, care au durat aproximativ o oră şi jumătate, surse politice au declarat pentru B1 TV că Borbely își va depune mandatul de la Mediu. Ulterior, informația a fost confirmată şi de surse citate de Mediafax.

La scurt timp de la demisia lui Laszlo Borbely, au apărut şi nume de posibili înlocuitori. Astfel, mandatul ar putea fi preluat de Atiila Korodi, fost ministru al Mediului în Guvernul lui Tăriceanu sau Borbely Karloy, fost secretar de stat la economie.

La ora 15:00 Laszlo Borbely va face declarații de presă unde va da explicații despre acuzațiile care i se aduc și concluziile la care a ajuns în urma întrevederii cu premierul Răzvan Ungureanu.

Mihai Răzvan Ungureanu și-a exprimat intenția de a studia dosarul care i-a fost întocmit pentru a afla acuzațiile formulate de Direcția Națională Anticorupție și abia după aceea să aibă o întâlnire cu ministrul Mediului.

Procurorii DNA au cerut, miercuri, declanșarea procedurilor pentru obținerea cererii de urmărire penală și ridicarea imunității a ministrului Mediului, Laszlo Borbely. Cererea de ridicarea a imunității parlamentare se află în prezent în Parlament.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casației și Justiție, a solicitat ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, să declanșeze procedurile pentru obținerea cererii necesare urmării penale față de ministrul Mediului, Laszlo Borbely.

Laszlo Borbely, acuzat de  fals în declarațiile de avere

Borbely nu şi-a trecut în declaraţia de avere un apartament din Bucureşti, achiziţionat împreună cu soţia dar trecut pe numele cuscrei sale, Maria Vincze, precum şi vânzarea unei case din Târgu Mureş, cu tot cu teren, în valoare de 30.000 de euro, către Anton Molnar, om de afaceri.

Surse judiciare au declarat că anchetatorii au constatat faptul că ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a achiziţionat un apartament în Calea Victoriei din Bucureşti, locuinţă ce a fost trecută pe numele cuscrei sale, documentele de vânzare-cumpărare fiind întocmite la notar, audiat şi el de procurorii anticorupţie.
       
Cuscra ministrului Mediului le-ar fi declarat procurorilor anticorupţie că locuinţa a fost plătită de soţii Borbely, ea nedispunând de suma de 80.000 de euro cât a costat apartamentul conform actelor întocmite la notar, au mai declarat sursele citate.
       
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de la Oradea au început, în 2009, cercetarea penală împotriva lui Ioan Ciocan, unic asociat al firmei Lescaci Com SRL din Negreşti Oaş, companie care a primit mai multe contracte de lucrări de la Administraţia Naţională „Apele Române” în mandatul ministrului Borbely.

La acel moment, procurorii acuzau faptul că ministrul Mediului ar fi favorizat societatea Lescaci Com SRL pentru primirea unora dintre cele 18 lucrări de la „Apele Române” câştigate de firmă în timpul mandatului lui Laszlo Borbely. 
       
Ulterior, urmărirea penală a fost extinsă, în iulie 2011, şi cu privire la Szepessy Szabolcs, consilier al lui Borbely, dar şi faţă de Anton Molnar, administrator al firmei Aramis Mureş, care ar fi realizat lucrări de reamenajare la casa lui Borbely din Târgu Mureş.

Vezi AICI declarația de avere a lui Laszlo Borbely

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)