Ministrul Mediului: De la 1 februarie mergem în control la unităţile care poluează, în zonele unde se ard ilegal deşeuri

Publicat: 21 01. 2021, 16:03
Foto: pixabay.com

Tánczos Barna, ministrul Mediului, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că, de la 1 februarie, vor fi făcute controale la unităţile care poluează, în zonele unde se ard deşeuri în mod ilegal. Acesta a mai precizat că Primăria Capitalei şi primăriile de sector vor stabili planul comun de acţiune în acest sens.

„Am găsit o soluţie, planul comun de control şi începem pe 1 februarie să mergem în control la acele unităţi care poluează, la acele zone unde se depozitează ilegal, la acele zone unde se ard deşeuri ilegal. Cele şase sectoare se vor întâlni cu Primăria Generală pentru a stabili planul comun de acţiune, în sfârşit. Vom avea cu siguranţă o colaborare între cele şapte entităţi de administraţie publică locală printr-un plan comun. Domnul Nicuşor Dan s-a angajat, a trimis deja propunerile pentru Programul de Îmbunătăţire a Calităţii Aerului”, a afirmat oficialul.

El a mai spus, potrivit News.ro, că sunt comunităţi care pot rezolva soluţia poluării pe plan local şi comunităţi care nu îşi dau interesul.

„Sunt zone unde poluarea aerului este o chestiune inexistentă, sunt zone unde suntem în situaţia de infrigement, sunt comunităţi care pot rezolva soluţia pe plan local, sunt comunităţi care poate nici nu îşi dau interesul pentru rezolvarea problemei”, a explicat ministrul Mediului.

Acesta a mai menționat că vor fi extinse staţiile de monitorizare a poluării în toate centrele urbane.

„Vrem să extindem staţiile de măsurare, staţiile de monitorizare a poluării în toate aceste centre urbane şi o să mai achiziţionăm peste 140 de staţii noi şi de senzori, cu cât reţeaua o să fie mai mare, cu atât imaginea o să fie clară. Şi în anumite zone şi regiuni sau oraşe imaginile o să fie grave. Vom vedea că sunt foarte multe centre urbane sau zone din centre urbane unde poluarea este poate chiar alarmantă sau la nivelul admis de Uniunea Europeană ca nivel de suportabilitate”, a transmis oficialul.