Ministrul Justiției, posibil martor în dosarul lui Adrian Duicu
Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc este posibil martor în dosarul lui Adrian Duicu, președintele Consiliului Județean Mehedinți, acuzat de corupție, relatează B1 TV.
Se pare că baronul de Mehedinți dorea să numească oameni la Direcția Națională Anticorupție (DNA).
În acest sens, ministrul Justiției ar fi propus pentru o funcție de conducere în DNA un om la “sugestia” unui baron local PSD.
Însă, se pare că ministrul Cazanciuc a aflat că familia Ponea va ajunge la închisoare și a renunțat la propunere.
“Doamna Ponea a fost unul dintre zecile de magistraţi care au fost la Ministerul justiţiei în perioada în care încercam să găsim procurori adecvaţi pentru diversele funcţii de conducere libere, vacante, la nivelul conducerii Ministerului Public, doamna Ponea având două mandate de procuror general al Parchetului Curţii de Apel Craiova în perioada 2006-2012. Deci un om cu foarte mare experienţă care, teoretic, poate să aspire la o funcţie de conducere la nivelul Ministerului Public”, a declarat ministrul Justiției.
Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a preşedintelui Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, şefului IPJ Mehedinţi, Ştefan Ponea, şi omului de afaceri Constantin Popescu, preşedintele PSD Orşova, în dosarul în care sunt acuzaţi pentru corupţie.
Despre acest subiect a scris și jurnalistul Cătălin Prisacariu pe blogul său personal. El susține că în urma acestor dezvăluiri, Robert Cazanciuc ar trebui să demisioneze din funcție.