Ministrul Justiției i-a trimis lui Klaus Iohannis noi propuneri de numiri în Parchetul General

Publicat: 17 10. 2018, 15:18
Foto: Inquam Photos / George Calin

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a trimis la Cotroceni noi propuneri de numiri în Parchetul General.

Toader a anunțat, pe Facebook, că i-a propus președintelui Klaus iohannis numirea Iulianei Nedelcu în funcția de procuror șef adjunct al Secției Judiciare din cadrul PICCJ și a Antoniei Constantin în funcția de procuror-șef al Secției Judiciare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

„Astazi am transmis catre Presedintele Romaniei urmatoarele propuneri de numire in functii de conducere:
Antonia-Eleonora Constantin- procuror sef al Sectiei Judiciare din cadrul PICCJ;
Iuliana Nedelcu – procuror sef adjunct al Sectiei Judiciare din cadrul PICCJ”, scrie Toader pe Facebook.