Ministrul Justiției, după după avizul negativ dat de CSM pe ordonanțele privind justiția: Se referă doar la caracterul de urgenţă al proiectelor. OPORTUNITATEA este clară

Publicat: 26 01. 2017, 14:01
Foto: romanialibera.ro

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a declarat joi că avizul negativ al Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la proiectele de ordonanață de urgență referitoare la grațiere și modificările codului penal se referă doar la caracterul de urgenţă al celor două proiecte, informează Știripesurse.ro. Oportunitatea şi modul în care se vor face modificările nu au fost contestate, a declarat Iordache la un post de televiziune.

De asemenea, ministrul Justiției a precizat că va anunța o decizie cu privire la aceste proiecte după ce se va încheia perioada de consultare publică.

"Se vor termina consultările luni şi, în urma acestor consultări, vă anunţăm punctul de vedere al ministerului. Mai aşteptăm şi alte puncte de vedere nu doar al CSM-ului. Acesta este un aviz consultativ, înţeleg că s-au pronunțat pe urgenţă, aici este singura discuţie. În rest oportunitatea este clară şi modul în care considerăm să modificăm cele două proiecte. Luni, când vom termina dezbaterile anunţăm un punct de vedere", a declarat Florin Iordache.