Ministrul Justiției, despre atacurile la adresa Codruței Kovesi: Pentru mine este într-un fel surprinzător că politicieni vin acum şi îi contestă pe cei pe care i-au propus sau i-au numit. Iau acest lucru că pe o întunecare temporară a raţiunii

Ministrul Justiției, despre atacurile la adresa Codruței Kovesi: Pentru mine este într-un fel surprinzător că politicieni vin acum şi îi contestă pe cei pe care i-au propus sau i-au numit. Iau acest lucru că pe o întunecare temporară a raţiunii

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat că atacuri ale fostului preşedinte Train Băsescu la adresa șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, sunt de neînțeles având în vedere că tot el a numit-o la conducerea instituției.

"Pentru mine este într-un fel surprinzător, într-un fel deloc, să văd că politicieni care au ocupat funcţii înalte în statul român, care au fost în poziţia de a face chiar propuneri şi chiar numiri la vârful magistraturii, vin acum şi îi contestă pe cei pe care i-au propus sau i-au numit. Şi atunci iau acest lucru că pe o întunecare temporară a raţiunii care se justifică numai prin implicarea în dosarele penale. Implicare efectivă sau, nu ştiu, potenţială. E păcat că lucrurile se întâmplă aşa şi eu sper că magistraţii care sunt atacaţi să nu se lase impresionaţi de acest lucru”, a declarat Raluca Prună pentru News.ro.

Aceasta a mai declarat că explicația pentru atacurile din ultimele luni la adresa Codruței Kovesi este legată de ”faptul că DNA merge acum cu motoarele complet turate”.

"Este regretabil pentru mine să văd un preşedinte care a setat agenda anticorupţie, lucru adevărat, cel puţin în primul său mandat, să-l văd acum că, din motive pe care nu le înţeleg, demolează toate premisele acestui mandat”, a mai spus Raluca Prună.

Sebastian Ghiţă a făcut marţi un autodenunţ la Parchetul General în care susţinea că el, alături de alţi demnitari, au participat la măsluirea raportului tehnic de expertiză a tezei de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota
20:33 - Nicolae Ciucă: „Viziunea mea de președinte cuprinde o nouă viziune cu privire la mediul rural”. Care sunt obiectivele pentru următorii ani: „Toate gospodăriile să aibă acces la apă până în anul 2028” (VIDEO)
20:05 - Rareş Bogdan: „Ciucă, în mod normal, azi, dacă ţara asta ar funcţiona cum trebuie şi dacă oamenii ar fi informaţi şi nu s-ar lăsa manipulaţi, ar fi la scorul pe care îl va avea în turul 2, adică peste 65%” (VIDEO)
19:58 - Nicolae Ciucă: Proiectul meu de țară prevede un parteneriat real cu comunitățile locale pentru a duce soluțiile liberale acolo unde este cea mai mare nevoie de ele (VIDEO)
19:52 - „Rusia are tot dreptul de a ataca NATO acum”. Mesajul unui colonel american în retragere, după ce  Biden a permis Ucrainei să folosească rachetele ATACMS