Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că este mare nevoie de instruirea profesorilor pentru învățământuil online, pecizând că cine crede că după ce pademia de coronavirus va fi trecut se va eveni complet la cursurile în format fizic se înșală. „Credeam că sunt pregătit pentru predarea online (…).După primele ore mi-am dat seama cât de puține știu”, a declarat Cîmpeanu.
„Aceia dintre noi care cred că după ce vom fi încheiat această pandemie – și o vom încheia – vom reveni la momentul în care se va face numai școală fizică se înșală. Se va merge mult mai mult – că vrem sau nu vrem – către teleșcoală și telemuncă. Important este să identificăm acele domenii, discipline în care teleșcoala se potrivește”, a spus ministrul Educației, la Aleph News.
În acest context, Cîmpeanu spune că avea impresia despre el că este pregătit pentru predarea în sistem online, însă după primele ore și-a dat seama că lucrurile nu stau deloc așa.
„Trebuie să fie formați profesorii pentru a putea preda online. Vă dau exemplul personal: credeam că sunt pregătit pentru predarea online. În urmă cu 20 de ani m-am certificat pentru învățământ la distanță, ceea ce presupune o oarecare componentă online. Nu se suprapune, dar seamănă foarte mult. În vara acestui an am spus că și colegii mei trebuie să fie pregătiți, am făcut 40 de grupe de câte 10 – 12 cadre didactice, 16 ore – 8 ore teoretice, 8 ore practice – am participat și eu cuminte ca un elev ascultător la aceste cursuri crezând că știu. După primele ore mi-am dat seama cât de puține știu cu privire la realizarea unui conținut pentru predarea online total diferit de un conținut pentru predarea clasică și până la evaluare care, la rândul ei, este total diferită de cea clasică”, a mai spus Sorin Cîmpeanu, subliniind astfel importanța formării cadrelor didactice pentru învățământul online.
Deși cei mai mulți dintre elevii români, peste 2 milioane, s-au întors, luni, la școală, există în continuare cazuri în care fie elevii, fie profesorii sunt nevoiți să participe la cursuri online din motive medicale sau din cauza infrastructurii deficitare a unităților de învățământ.
Ministerul Educației a anunțat, luni, la finalul primei zile cu școli redeschise, că 8.101 elevi şi 1.095 de angajați din învățământ continuă cursurile în regim online, din cauza unor probleme medicale.
În același timp, cursurile online continuă și în 13 unități de învățământ care sunt în carantină și în 57 de școli în care există probleme de infrastructură.
Potrivit datelor Ministerului Educației, 1.051 au început în scenariul roșu, alte 6.583 au funcționat în scenariul galben, iar 10.198 de unități de învățământ s-au redeschis în scenariul verde.
Scenariul roșu se aplică în localitățile în care incidența cazurilor de coronavirus este mai mare de 3 cazuri la mia de locuitori și presupune participarea fizic la cursuri doar a preșcolarilor și elevilor din învățământul primar.
Scenariul galben este valabil pentru localitățile în care se înregistrează între 1 și 3 cazuri la mie și implică ”participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor protecţie” și ”participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu”.
Iar în scenariul verde, adică în localitățile cu mai puțin de un caz de coronavirus la mia de locuitori, mer la cursuri toți preșcolarii și toți elevii.