Ministrul Educației, Liviu Pop, a precizat că marți vor fi numiți mai mulți inspectori generali provizorii până la organizarea examenului, care vizează o mai mare stabilitate a managementului în domeniul educațional.
În urma demisiei mai multor inspectori școlari generali, Ministerul va trebui să numească, marți, inspectori provizorii, până la concursul pe care aspiranții la posturile respective îl vor susține pe 22 august.
”Din 2008 nu s-a mai organizat concurs în România nici pentru inspectori, nici pentru directori. Anul acesta , în august va fi concurs pentru inspectori generali, în septembrie, octombrie și noiembrie vor avea loc concursuri pentru inspectori școlari, directori de unități școlare și directori adjuncți” a spus ministrul
”Îmi dorec ca până în luna noiembrie, toți cei care conduc învățământul din România să fie cu examen, să nu fie temporari și ori de câte ori un ministru sau un inspector se supără pe ei să fie înlocuiți” a mai spus Liviu Pop.