Ministrul Educației, Pavel Năstase, a declarat că ia în calcul orice măsură, inclusiv introducerea unui bacalaureat diferențiat, pentru a aduce sistemul de învățământ într-o stare de normalitate, informează Digi24.
Întrebat dacă ia în calcul introducerea unui astfel de bacalureat, în funcție de specializările urmate de elevii de liceu, Ministrul a răspuns: ”Mă gândesc la orice măsură, inclusiv la această măsură, care să aducă sistemul de învăţământ românesc într-o stare de normalitate. Să avem flexibilitatea necesară şi cu această descentralizare, copiii să vină cu plăcere la şcoală, să avem manuale care evident să aibă la bază programe şcolare corespunzătoare, nu foarte stufoase, care să plece de la competenţe, şi nu de la anumite disipline sau conţinuturi pe care le cunosc unii sau aţii care lucrează în Învăţământ”.
Cât despre evaluarea națională, Năstase a declarat că aceasta corespunde foarte bine cu sistemul de învățământ.
”Aşa cum este organizată evaluarea (naţională – n.r.) în momentul de faţă, corespunde şi se racordează foarte bine cu sistemul românesc de învăţământ. Noi avem obligativitatea învăţământului până în clasa a X-a, iar dacă introduci un examen de admitere… nu este necesar. Evaluarea naţională este un examen care ne permite să repartizăm elevii în ciclul următor”, a declarat Pavel Năstase, citat de Digi24.