Ministrul Educației anunță că numărul disciplinelor pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a va fi micșorat de la 14 la ”opt-nouă”

Publicat: 15 09. 2014, 16:45

Ministrul Educației, Remus Pricopie, a anunțat, luni, la deschiderea anului școlar, că elevii din clasele a XI-a și a XII-a vor avea un număr mai mic de discipline pentru a se pregăti pentru bacalaureat.

„Foarte mulţi profesori ne-au cerut, mai ales la liceu, ca atunci când vor fi aprobate noile programe-cadru, numărul de discipline să scadă spre opt-nouă, adică de la 14 materii. Trebuie să îi dai timp să se pregătească. Mergeţi pe pagina de internet a liceelor din străinătate şi veţi vedea că programa noastră este foarte încărcată”, a spus Pricopie.

Ministrul a precizat că pentru a se implementa o astfel de reducere a materiilor predate pentru acești ani de liceu sunt necesari trei-patru ani, citează Mediafax.

„Aş vrea să reuşim să facem acest lucru ca în clasa a XI-a şi a XII-a elevii să ai aibă un număr mai mic de materii şi să opteze în funcţie de interesul lor pentru un domeniu sau altul. Este un proces complicat, pentru că asta înseamnă o reformă structurală a programelor şcolare, dar o vom face. Pentru un astfel demers, ai nevoie de trei-patru ani. (… ) Trebuie reaşezate disciplinele. În anul în care există examene importante, gradul de încărcare al elevului ar trebui să fie mai mic”, a mai declarat Remus Pricopie.