Ministrul Educației, Monica Anisie a făcut anunțul. Iată ce măsuri se vor lua pentru accesul elevilor în sălile de clasă și ce se modifică la examenul de Bacalaureat: „Vom susține întâi probele scrise, apoi comepetențele”

Publicat: 08 05. 2020, 08:41

Examenul de bacalaureat se va susține diferit anul acesta, așa cum a explicat și ministrul Educației, Monica Anisie. Elevii aflați în clasele a VII-a și a XII-a vor participa la examene urmând o procedură specială și respectând un set de măsuri de protecție. Mai mult decât atât, anul acesta Bacalaureatul va suferi o modificare, examenele și probele de competență urmând un program diferit față de cel de până acum.

La finalul acestui an școlar, elevii din clasele a VII-a și a XII-a urmează să susțină examenele finale, Evaluarea Națională și examenul de Bacalaureat. Având în vedere pandemia și nevoia de a respecta măsruile de siguranță și mai ales distanțarea socială, anul cele două probe vor fi susținute în condiții speciale, ca elevii și cadrele didactive să încerce să evite orice risc de infectare cu virusul SARS-CoV-2.

Monica Anisie, ministrul Educației, a oferi calrificări și exemple legate de modul în care cele două examene se vor organiza și susține vara aceasta și mai ales ce trebuie să facă elevii atunci când vor ajunge la școală și cum să fie pregătiți. Mai mult decât atât, ministrul Educației a mai menționat și o modificare în cazul examenului de maturitate, care se pare că anul acesta va fi organizat diferit.

Elevii din anii terminali vor avea posibilitatea să participe la ore opționale de pregătire în vederea examenelor, în sălile de curs, iar pentru accesul la orele de pregătire și la examene se vor pune în aplicare, similar, aceleași măsuri ca pentru cele două examene.

Măsuri pentru accesul elevilor în sălile de clasă

Ministrul Educației a dat exemple de măsuri ce vor fi necesare pentru accesul elevilor în sălile de clasă sau în unitățile de învățământ, explicând care este procedura pe care toți participații o vor urma.

Măsurilor deja aniticipate, preucm purtarea obligatorie a unei măști sau permiterea accesului după ce elevilor li s-a luat temeperatura, li se adaugă o serie de noi posibile reguli. „Elevilor li se va lua temperatura, apoi vor parcurge un culoar bine definit, vor avea covoraşe cu dezinfectant, vor pătrunde în unitatea de învăţământ în care se va realiza igienizarea cu o zi înainte şi cu o oră înainte de pătrunderea personalului, plus aerisirea.”, a explicat Monica Anisie la Realitatea Plus, potrivit Libertatea.ro.

Modificări la examenul de Bacalaureat

Anul acetsa Bacalaureatul va suferi o modificare, urmând ca probele scirse să înceapă la data de 22 iunie, iar apoi să aibă loc competențele orale. Evaluarea Națională va avea loc la data de 15 iunie.

„Vom avea o modificare în privinţa examenului de Bacalaureat. Vom susţine întâi probele scrise, începând cu 22 iunie, apoi probele de competenţe. Evaluarea Naţională va începe pe 15 iunie”, a spus ministrul Educației, potrivit sursei citate anterior.

Timpul alocat pentru rezolvarea probelor NU se schimbă

Elevii care vor susține în acest an Bacalaureatul și Evalaurea Națională trebuie să știe că timpul alocat pentru rezolvarea probelor nu se modifică. Aceștia vor avea tot două ore în cauzl Evaluării Naționale și 3 ore în cazul examenului de Bacalaureat.

„Apoi, vor primi o mască, vor fi îndreptaţi spre sala de curs, acolo nu vor intra mai mult de 10 elevi şi un cadru didactic, vor rămâne acolo două ore dacă sunt clasa a VIII-a şi 3 ore daca sunt în clasele XII sau XIII”, a explicat ministrul Educației, potrivit sursei citate anterior.

Orele de pregătire, de câte 50 de minute cu pauză

Ministrul Educației a anunțat că vor exista ore de pregătire pentru elevi, înaintea celor două examene. Pentru acestea regulile de acces vor fi similare cu ele ale accesului la probele scrise, iar timpul petrecut în clase de către elevi va fi de 50 de minute, urmate d ecâte o pauză de 10 minute, în care este recomandat ca adolescenții să nu socilalizeze cu alte grupuri.

„O oră de curs va dura 50 de minute, cu pauză de 10 minute. Rugămintea mea este ca în pauză elevii să nu interacţioneze cu alte grupe de elevi. La ieşire, vor arunca masca folosită în timpul cursurilor, vor primi de la şcoală o altă mască şi apoi vor pleca acasă” a explicat Monica Anisie, potrivit Libertaea.ro.

Anul acesta elevii din clasele a VII-a și a XII-a vor susține examenele în luna iunie, Evaluarea Națională având loc la data de 15 iunie, examenul de Bacalaureat la data de 22 iunie, așa cum a explicat ministrul Educației, Monica Anisie.