Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunță că până în 2020 programa școlară va fi modificată complet, iar elevii vor reveni la școală din 5 septembrie, din anul școlar 2016 – 2017.
„Există o cerere susţinută cu argumente şi am apreciat din partea Consiliului Elevilor cererea de a începe şcoala mai devreme. Am apreciat maturitatea abordării, cu atât mai mult cu cât solicitarea a venit din partea elevilor, dar împreună cu precizarea că nu doresc aplicarea acestui lucru din 2015. Au dorit aplicarea din 2016, ceea ce am luat în considerare în momentul în care am aprobat calendarul pentru 2015-2016, l-am finalizat pe data de 4 septembrie, astfel încât pe 5 septembrie să înceapă următorul an şcolar”, a declarat Cîmpeanu.
De altfel, și numărul de clase pentru învățământul obligatoriu ar putea fi schimbat, de la 10, la 12 clase, conform știripesurse.ro.
„Un popor educat ştie să aibă grijă mai bine şi de sănătatea lui, şi de prosperitatea lui, şi de securitatea lui. Un popor educat este ceea ce ne dorim cu toţii”, a precizat ministrul.