Ministrul de Interne, Petre Tobă, acuzat de plagiat: 250 de pagini din cele 390 ale tezei sale de doctorat, copiate din alte lucrări

Ministrul de Interne, Petre Tobă, acuzat de plagiat: 250 de pagini din cele 390 ale tezei sale de doctorat, copiate din alte lucrări
Foto: enational.ro

Noul ministru de Interne, Petre Tobă, completează lista miniștrilor acuzați de plagiat. Conform PressOne, 250 de pagini din cele 390 ale tezei prin care chestorul a devenit doctor în Științe Militare și Informații sunt copiate din lucrări de specialitate sau din referate postate pe Internet.

Conform sursei citate, introducerea lucrării este identică cu teza de doctorat a comisarului de poliție Ionel Tucmuruz , care a avut același coordonator de doctorat, pe chestorul general Anghel Andreescu.

O altă eroare grosolană care „i-a scăpat” chestorului este legată citare a autorilor. Astfel, autorii Joseph Stiglitz și Barry Buzan sunt incluși la litera A a bibliografiei finale, înaintea numelor lor fiind trecută particula Apud (în regulile academice de citare însemnând „după” sau „după cum apare la”) indică faptul că Petre Tobă a crezut ca Apud ar fi numele de familie al celor doi autori: Apud Stiglitz Joseph și Apud Barry Buzan.

Ministrul de Interne se apără și spune că a lucrat “cu bună-credință” la teza de doctorat.

„Ce pot să vă garantez este că am lucrat la teza de doctorat cu bună-credință, că am făcut o lucrare aplicată și că am avut șansa să pun în practică ceea ce am studiat acolo în cel de-al doilea mandat de inspector general al Poliției Române”, a spus ministrul pentru sursa citată.

Petre Tobă ocupă funcția de ministru de Interne în Guvernul Cioloș. Anterior, acesta a ocupat funcția de șef al Poliției Române din mai mai 2012.

Citește întreaga investigație pe PressOne.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)