Ministrul Constantin Niță, audiat la DNA în dosarul mitei de la Hidroelectrica
Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță, s-a prezentat joi dimineață la sediul DNA pentru a fi audiat în dosarul mitei de la Hidroelectrica. Niţă nu a făcut declaraţii la intrare, însă surse judiciare au spus pentru Mediafax că el a fost citat în calitate de martor.
Eugen Brădean, director de trading la Hidroelectrica, şi Ioan Mihăila, membru în cadrul Consiliului de Supraveghere al companiei şi consilier al ministrului Niţă, au fost arestați preventiv, într-un dosar de mită privind vânzarea de energie în valoare de 263 de milioane de euro.
Mihăilă este acuzat de dare de mită, iar Brădean de complicitate la luare de mită şi la dare de mită.
Potrivit DNA, în octombrie, Ioan Mihăilă, în calitate de membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica SA şi consilier al ministrului delegat pentru Energie, i-a promis unui membru în acelaşi Consiliu, denunţător în cauză, 1,4 milioane de euro pentru ca acesta din urmă să voteze favorabil încheierea de către Hidroelectrica a unui contract bilateral pe patru ani, de vânzare a energiei electrice către o anumită societate comercială din România, pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei, aproximativ 262.980.000 de euro), ceea ce reprezentau condiţii defavorabile pentru societatea Hidroelectrica.