Ministrul Apărării și noul șef al Statului Major au discutat cu militarii aflați în misiuni externe. Tîlvar: Vă transmit aprecierile și recunoștința noastră pentru modul ireproșabil în care vă faceți datoria

Publicat: 30 11. 2023, 17:14
Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Ministrul Apărării, Angel Tîlvar, noul șef al Statului Major, general Vlad Gheorghiță, și predecesorul său, general Daniel Petrescu, au discutat cu militarii aflați în misiuni externe, joi, în sistem de videoconferință, informează MApN printr-un comunicat de presă.

Ministrul Apărării și cei doi generali au vorbit cu echipele de comandă ale structurilor dislocate în misiuni externe în Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Republica Centrafricană, Polonia și Bulgaria.  

Astfel, conducerea MApN a fost informată de comandanți cu privire la situația de securitate din zonele de responsabilitate, stadiul îndeplinirii misiunilor, starea de sănătate și moralul personalului aflat în misiuni externe.

Ce au declarat ministrul Angel Tîlvar și șefii Statului Major al Apărării

Angel Tîlvar le-a urat tuturor militarilor „La mulți ani!” de Ziua Națională a României și i-a felicitat pentru modul în care își execută misiunile. Ministrul Apărării le-a transmis că ei sunt cu adevărat ambasadori ai țării noastre peste hotare.

„Am fost, de curând, în Bosnia-Herțegovina și Kosovo, unde am vizitat principalele baze în care sunt dislocați militarii români și ne-am putut informa la fața locului cu privire la modul excelent în care cele două companii suplimentare au fost dislocate în cele două teatre de operații, m-am informat cu privire la rezultatele foarte bune obținute în îndeplinirea sarcinilor fixate de comenzile celor două operații și mă bucur că și astăzi veștile sunt foarte bune. Suntem permanent la curent și cu activitatea forțelor Armatei României care acționează în Polonia și în Bulgaria, precum și în misiunea de instruire a UE din Republica Centrafricană, a cărei comandă este asigurată de un general român. Tuturor vă transmit aprecierile și recunoștința noastră pentru modul ireproșabil în care vă faceți datoria. Prețuirea noastră și familiilor pe care le aveți acasă și care vă susțin moral pentru a vă putea dedica importantelor sarcini pe care le vi le-ați asumat departe de casă”,  a declarat Angel Tîlvăr.

Daniel Petrescu, care își încheie mandatul la șefia Statului Major, le-a mulțumit militarilor aflați la datorie în misiuni externe pentru modul de îndeplinire a misiunilor, pentru profesionalismul și competența dovedite zi de zi, într-un mediu de securitate plin de provocări.

„Suntem foarte mândri de felul în care acționați, de atitudinea profesionistă pe care o aveți în aceste misiuni deloc ușoare, de maturitatea cu care ați planificat și cu care executați activitățile cerute de specificul fiecărui teatru de operații. După încheierea misiunii din Afganistan, suntem din nou într-un moment de vârf în ceea ce privește participarea cu forțe la misiuni externe și faceți o imagine foarte bună armatei române prin modul în care ați desfășurat dislocările în teatre, prin felul în care executați misiunile zilnice”, a spus generalul Petrescu.

Noul șef al Statului Major, generalul Vlad Gheorghiță, a apreciat nivelul de pregătire al militarilor din detașamentele dislocate în teatrele de operații și a cerut echipelor de comandă să rămână concentrate pe îndeplinirea obiectivelor și pe asigurarea celor mai bune condiții de muncă și trai.

„Fiecare dintre cei aflați în misiuni în teatrele de operații ați fost certificați că aveți pregătirea și competențele necesare să mențineți standardele ridicate de performanță dovedite de militarii români în teatrele de operații. Știu că sunteți conștienți că acționați, acolo unde vă aflați, în numele României, ai căror ambasadori sunteți și am încredere că vă veți face cu toții datoria și că vă veți întoarce cu toții, sănătoși acasă. Suntem mândri de voi!”, a afirmat generalul Vlad.