Ministrul Apărării, despre securitatea țării noastre în 2024: „Vor fi provocări și în acest an” / Ce a spus despre un război în România

Ministrul Apărării, despre securitatea țării noastre în 2024: „Vor fi provocări și în acest an” / Ce a spus despre un război în România
Foto: Inquam Photos / Sabin Cârstoveanu

Angel Tîlvăr, ministrul Apărării, a explicat marți, 2 ianuarie, cum va fi anul 2024 pentru România din punct de vedere al securității în contextul evoluției războiului din Ucraina.

Ce a spus ministrul Apărării despre anul 2023

„2023 a fost un an complicat din punct de vedere securitar pe care îmi place să cred că România l-a trecut cu bine. Vor fi provocări şi în acest an. Sunt lucruri care ţin de efectele invaziei neprovocate şi profund ilegale pe care Rusia a făcut-o împotriva Ucrainei. Iar România ca parte a celei mai puternice alianțe politico-militare şi-a adus contribuția la menţinerea unui climat de stabilitate şi de pace în această zonă dar şi în ţara noastră”, a spus ministrul Apărării, când a fost întrebat despre cum s-a văzut anul 2023 din punctul de vedere al apărării, potrivit antena3.ro.

Angel Tîlvăr susține că nu va fi niciun război în România

„Nu va fi. Avem garanţii de securitate pe care România nu le-a avut până acum. Pe de altă parte cred că facem ceea ce trebuie atât din punct de vedere politic cât şi din punct de vedere militar, astfel încât acest lucru să nu se întâmple”.

Referitor la incidentele cu drone din ministrul Apărării a subliniat că „anul 2023 a adus în atenţia noastră situaţii de neimaginat. De aceea am mărit apărarea pe brațele Dunării, în primul rând la Chilia, unde au fost evenimentele cu drone care sunt cu greu detectabile”, a mai spus Angel Tîlvăr, potrivit sursei citate anterior.

Ministrul Apărării, despre suplimentarea forțelor NATO în România

Subliniind că în 2024 își dorește pace și prosperitate, ministrul Apărării a spus că: „Pe lângă militarii americani pe care îi avem la Mihail Kogalniceanu, avem 1,700 de militari din Franţa la Cincu, împreună cu militari din Luxemburg, Belgia şi Olanda.

Mă aștept ca la jumătatea lui 2024 să avem o prezenţă militară si din partea Sloveniei şi alţi 200 de militari italieni. Totodată şi Spania va contribui cu militari în România.

De asemenea, şi noi am crescut prezenţa militară în Kosovo cu 134 de militari. La misiunea din Bosnia Herţegovina, unde noi suntem principalii contributori, avem peste 400 de militari”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`