Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a anunțat marți că România dorește să obțină recunoașterea Comisiei Europene drept Indicație Geografică Protejată pentru kurtos kalacs, informează Agerpres.
"Produsul kurtos kalaks este un produs românesc atestat din 1784 ca fiind realizat de o doamnă de naționalitate română, dar cu cetățenie maghiară din Transilvania. Acesta este produs în toată regiunea, în Cehia, Ungaria și chiar în Slovacia și, având în vedere că atestarea este pe Transilvania, nu am niciun dubiu că acest produs va trebui recunoscut, sigur, pentru România", a spus ministrul, în cadrul unei conferințe pe tema dezvoltării agriculturii rurale.
Totodată, Achim Irimescu a anunțat că telemeaua de Ibănești a primit, luni, recunoașterea europeană și denumirea de Indicație Geografică Protejată, prin publicarea acestui statut în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Acesta este al treilea produs recunoscut pentru România, după magiunul de Topoloveni și salamul de Sibiu.
De asemenea, ministrul Agriculturii a precizat că există alte cinci-șase produse care ar putea primi această recunoaștere la nivel european.
"Este în discuții la Comisia Europeană novacul afumat. Au fost ceva discuții cu definirea lui, însă lucrurile sper că s-au clarificat. Și am mai identificat alte cinci-șase produse care au potențial. Ne dorim să protejăm cât mai multe produse la nivel european, pentru că ele consfințesc că aceste produse au o calitate înaltă și trebuie să încurajăm acel orgoliu al produselor românești, pentru că, din păcate, deși avem produse de foarte bună calitate, de multe ori nu le găsim pe piață și este de datoria Ministerului Agriculturii să facă toate eforturile pentru aceste produse de calitate deosebită", a mai spus Irimescu.
Pe produsele recunoscute oficial la nivelul Uniunii Europene va exista o etichetă care certifică faptul că acestea au o valoare adăugată deosebită. Aceste produse nu vor putea fi copiate decât în arealul delimitat și cu acceptul asociației care a solicitat recunoașterea sa.