Ministrul Agriculturii, Petre Daea, l-a felicitat pe fiul lui Liviu Dragnea pentru că a ales să intre în afaceri cu porci și a dat asigurări că între acestea și programul de ajutorare a fermelor de porci nu există absolut nicio legătură.
Daea a susținut, într-o intervenție telefonică pentru B1 TV, că efectivul de porcine a scăzut drastic în România, în condiţiile în care ţara produce foarte mult porumb, așa că s-a gândit să facă acest program.
”Eu sunt autorul acestui program, eu sunt responsabil de el. Acest program nu are nicio legătură cu fiul domnului preşedinte Dragnea. Nu există nicio legătură, doar interesul pentru ţară şi pentru acest sector”, a insistat Ministrul Agriculturii.
Întrebat cum crede că va evolua afacerea fiului lui Dragnea în urma promovării acestei legi, Daea a răspuns: ”Mă duc să-l felicit, pentru că eu sunt ministrul Agriculturii şi mă bucur când tinerii se apucă de o asemenea activitate extrem de grea. Ştiu ce înseamnă munca în agricultură, ştiu ce înseamnă munca în zootehnie ştiu ce înseamnă a creşte porci. Sprijinul nu există din partea statului, iar crescătorii de porci au fost lăsaţi la voia întâmplării, unii dintre aceştia au ajuns în faliment, vânzându-şi hainele de pe ei şi casele.
Am crescut porci din Germania şi Olanda că nu am fost în stare să-i creştem în ţară. Nu am dat forme de sprijin…Nu avem capacitatea de a produce în România purcei, nu avem capacităţi. Lucrurile acestea sunt în atenţia mea, de aceea am construit acest program, pentru a creşte porci în România”.
Ministrul Agriculturii îl laudă pe fiul lui Dragnea că are fermă cu porci și neagă că ar exista vreo legătură între această afacere și proiectul de ordonanţă propus chiar de el
#DIRECT_ONE_0zel9z#
Precizările au venit în contextul în care Hotnews a scris că o fermă de porci din Teleorman a ajuns în aprilie 2014 de la Tel Drum SA, compania de casă a lui Dragnea, în proprietatea fiului acestuia.
Ferma lui Valentin Dragnea deţine 4.000 de porci, însă capacitatea totală este de 20.000. Dacă proiectul de ordonanţă se va transformă în lege, fiul şefului PSD ar încasa o subvenție în valoare de 200.000 de euro pentru cei 4.000 de proci sau chiar jumatate de milion de euro dacă ferma funcționează la capacitate maximă.