Ministrul Agriculturii, despre carnea de vită etichetată greșit în Grecia: Este bănuită o firmă mare din România

Publicat: 28 02. 2013, 16:17

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a precizat că firma acuzată că ar fi exportat carne de cal etichetată ca fiind de vită în Grecia este verificată, aceasta fiind o unitate mare de producție din sudul României.

Toate unitățile de sacrificare și depozitele din România au fost controlate de reprezentanții ministerului, urmând ca analizele să fie anunțate în zilele următoare, a adăugat Daniel Constantin, scrie Mediafax.

Aseară am primit și noi acel comunicat de presă pe care l-ați văzut și dumneavoastră. Pornind de la informațiile de presă, am luat legătura și cu ambasada și cu autoritatea veterinară de la Atena. Ne-au informat că în cursul zilei de astăzi vor intoduce în sistemul rapid de alertă al UE. Nu avem identificate loturile la care fac referire. Din ceea ce ne-au spus în discuțiile de astăzi este vorba despre o societate din România, alta decât cele două care au fost luate anterior în discuție, o societate care a exportat de data aceasta direct în Grecia, nu prin acel intermediar pe care l-am avut în toate cazurile de până acum”, a spus Daniel Constantin.

Ministrul Agriculturii a dat asigurări că autoritățile române vor analiza imediat ce vor avea la dispoziție lotul la care fac referire serviciile alimentare din Grecia.

Daniel Constantin a precizat că ministerul are toate informațiile despre exporturile pentru acea firmă și toate loturile și așteaptă de la autoritățile din Grecia date despre lotul respectiv, pentru a confrunta informațiile.

Dacă lucrul acesta se întâmplă, cu siguranță vom pedepsi în conformitate cu legea, foarte dur. Este vorba până la urmă de imaginea industriei și dacă ar exista și în România o persoană sau o instituție care procedează astfel este de datoria noastră să o sancționăm dur”, a mai spus Constantin.

Autoritatea pentru alimentație publică din Grecia (Efet) a anunțat miercuri că a descoperit „ADN de carne de cal în mostre” prelevate din pachete de carne congelată importate din România sub eticheta „vită”. (Detalii AICI)