Fetița de 5 ani diagnosticată cu boala Wilson și insuficiență hepatită a fost operată sâmbătă seară, la Institutul Fundeni din București, a transmis Ministerul Sănătății. Micuța a primit ficatul de la un adolescent de 17 ani. Întreaga operație a durat aproape 5 ore, iar starea sa este acum stabilă. Ea rămâne deocamdată, internată în secția de Terapie Intensivă, sub supravegherea medicilor.
Intervenția chirurgicală a început ieri după-amiază și a fost posibilă cu participarea a două echipe de medici de la Institutul Fundeni și Spitalul de copii Grigore Alexandrescu, care au luptat contracronometru pentru a salva viața fetiței, timp în care părinții au așteptat pe holul spitalului cu sufletul la gură.
Din cauza afecțiunii genetice, fetița ajunsese într-o stare de insuficiență hepatică acută, care necesita transplant de urgență. Salvarea ei a venit de la adolescentul aflat în moarte cerebrală. Părinții lui au acceptat să-i doneze organele. Ficatul a fost împărțit în două, lobul stâng a fost primit de fetiță, iar lobul drept a ajuns la un adult.
„În seara zilei de 30 aprilie a fost realizat cu succes transplantul hepatic pediatric la fetița de 5 ani cu Boala Wilson și insuficiență hepatică. Transplantul hepatic pediatric a fost realizat în cadrul Școlii de Chirurgie din cadrul Institutului Clinic Fundeni aflată sub îndrumarea domnului Prof.Dr.Irinel Popescu. După transplant starea fetiței este stabilă, ea rămânând sub supraveghere în secția de terapie intensivă 3 de la Institutul Clinic Fundeni. Echipa chirurgicală și de îngrijire a fost compusă din specialiști de la Institutul Clinic Fundeni și de la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu. Ministerul Sănătății mulțumește pentru colaborare și pentru reușita profesională celor două echipe medicale:
De la Institutul Clinic Fundeni:
De la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu
Conf. Dr.Laura Balanescu
Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu se află în proces avansat de acreditare pentru realizarea unui Compartiment de transplant hepatic pediatric. Aceasta presupune îndeplinirea criteriilor referitoare la activitatea de transplant în domeniile resurselor umane, bazei materiale și cele operaționale. Colaborarea cu specialiștii de la Institutul Clinic Fundeni este esențială pentru încheierea cu succes a acestui proces. Conf. dr. Laura Balanescu a fost desemnată coordonator al noului Centru de transplant hepatic pediatric.
Ministerul Sănătății va acorda tot sprijinul necesar pentru acreditarea și funcționarea cât mai rapidă a acestui Centru, încât în cursul verii să poată realiza primele transplanturi hepatice la copiii din România”, a transmis Ministerul Sănătății.
Fetița de 5 ani suferea de noua formă de hepatită, ce are cauze necunoscute. Ea era deja internată deja de trei săptămâni, timp în care starea de sănătate nu i s-a ameliorat. Încă două cazuri de hepatită necunoscută au fost depistate la un băiat de 16 ani şi o fată de 10 ani din Sibiu. Potrivit reprezentanților DSP Sibiu, primul caz a fost raportat în 19 aprilie.