Ministerul Sănătății s-a răzgândit și nu mai distribuie pastilele cu iod: „Doar dacă vom avea, ferească Dumnezeu, un accident nuclear”

Publicat: 15 05. 2022, 16:27
Actualizat: 16 05. 2022, 22:54
Sursa Foto: Pixabay.com

Tiberius Marius Brădățan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a anunțat că pastilele de iodură de potasiu vor fi împărțite oamenilor numai în caz de incident nuclear. Asta după ce, inițial, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila (PSD), a spus că pastilele vor fi distribuite populației cu recomandarea insistentă de a nu fi luate decât dacă chiar e nevoie de ele, apoi a susținut că pastilele vor fi date după o campanie de informare a populației cu privire la administrarea lor.

Pastilele de iodură de potasiu nu vor mai fi distribuite populației

Brădățan a precizat, pentru Europa FM, că cele 30 de milioane de pastile produse de Antibiotice Iași rămân la Direcțiile de Sănătate Publică (DSP).

„Nu vor fi distribuite persoanelor care ar putea fi afectate decât în contextul în care va fi nevoie, lucru pe care nu și-l dorește nimeni, adică să avem un accident nuclear sau o astfel de situație care să impună administrare de iod tuturor cetățenilor. Ele vor fi distribuite în momentul în care vom avea, ferească Dumnezeu, un eveniment de tipul celor nucleare”, a declarat secretarul de stat.

Cum în caz de incident nuclear aceste pastile trebuie administrate imediat, căci la patru – șase ore după expunere absorbţia e blocată doar în proporție de aproximativ 50%, secretarul de stat a fost întrebat dacă DSP-urile au capacitatea de a distribui oamenilor pastilele într-un timp atât de scurt.

„Într-un timp scurt, într-un timp scurt, da”, a răspuns Brădățan.

Lunga poveste a distribuirii pastilelor de iodură de potasiu

Inițial, pastilele trebuiau distribuite oamenilor cu recomandarea ca ele să fie folosite doar în caz de necesitate, nu preventiv.

Ministrul Alexandru Rafila (PSD) a vrut ca acestea să fie distribuite de către medicii de familie, numai că aceștia au refuzat cu argumentul că acest lucru ar bloca acordarea serviciilor curente în cabinete.

Ulterior, Rafila a anunțat că pastilele vor ajunge la populație după realizarea unei campanii de informare în privința administrării lor.

Noua decizie este că ele nu vor mai fi distribuite deloc și vor rămâne la DSP-uri.