Ministerul Sănătății: Fetița de 5 ani care suferă de o formă de heptatită severă, transferată la Institutul Clinic Fundeni în vederea efectuării transplantului hepatic

Publicat: 29 04. 2022, 18:03
Experții britanici susțin că au identificat cauza hepatitei misterioase la copii Sursa: Freepik

Fetița de 5 ani care suferă de o formă severă de hepatită și care era internată la Spitalul „Grigore Alexandrescu” a fost transferată la Institutul Clinic Fundeni în vederea efectuării transplantului hepatic.

Detalii despre cazul fetiței de 5 ani care suferă de hepatită severă

„În cursul zilei de azi fetița în vârstă de 5 ani cu hepatită severă a fost transferată la Institutul Clinic Fundeni, unde va fi efectuat în perioada imediat următoare transplantul hepatic. Fetița este în stare gravă, dar stabilă, specifică pacienților cu insuficiență hepatică, având și alte comorbidități. În timpul transportului cu ambulanța a fost însoțită de un medic specialist ATI de la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, se precizează în comunicatul Ministerului Sănătății.

În cursul zilei de mâine o echipă mixtă de la Spitalul „Grigore Alexandrescu” și de la Centrul de Transplant Hepatic din cadrul Institutului Clinic Fundeni va realiza transplantul, având drept donator un tânăr cu vârsta de 17 ani.

A fost stabilită și cauza hepatitei severe, care este boala Wilson, o tulburare genetică care provoacă stocarea excesivă a cuprului în organism.

Copila cu hepatită „misterioasă” are nevoie de transplant

Fetița de 5 ani care suferă de noua formă de hepatită, ce are cauze necunoscute, are nevoie de un transplant de ficat. Ea e internată deja de trei săptămâni, timp în care starea de sănătate nu i s-a ameliorat.

Potrivit surselor Antena 3, mama copilei, în vârstă de 26 de ani, ar fi compatibilă pentru transplant deoarece are aceeași grupă de sânge. Ea e internată de asemenea în Spitalul Fundeni pentru evaluări.

Încă două cazuri de hepatită necunoscută au fost depistate la un băiat de 16 ani şi o fată de 10 ani din Sibiu. Potrivit reprezentanților DSP Sibiu, primul caz a fost raportat în 19 aprilie.