Ministerul Sănătăţii, despre ivermectină: ”Studiile clinice oferă indici că ar putea fi utilă în tratamentul pacienţilor COVID, dar aceste date trebuie confirmate prin alte studii”

Ministerul Sănătăţii, despre ivermectină: ''Studiile clinice oferă indici că ar putea fi utilă în tratamentul pacienţilor COVID, dar aceste date trebuie confirmate prin alte studii''
Foto: agrointel.ro

Ministerul sănătăţii precizează, într-o postare pe Facebook, că Ivermectina ar putea fi utilă în tratamentul pacienților cu COVID-19, potrivit indicilor din studiile clinice observaţionale, însăaceste date trebuie confirmate prin alte studii.

Ministerul Sănătăţii anunță că„nu există niciun studiu cu privire la Ivermectină și COVID-19 publicat într-o revistă de specialitate care să fi urmărit ca obiectiv principal un criteriu clinic (simptome, spitalizare, intubare, moarte) și să fi observat vreun beneficiu în privința acesteia”.

”Studii preclinice (pe animale) și clinice observaționale oferă indicii că Ivermectina ar putea fi utilă în tratamentul pacienților cu COVID-19, însă aceste date trebuie confirmate prin alte studii. Cel mai bun mod de a afla ce efecte are cu adevărat un tratament este evaluarea printr-un studiu randomizat. Mai multe studii randomizate cu design riguros sunt în curs.”, se arată în postarea Ministerului Sănătății de pe Facebook.

„Luați medicamente doar la recomandarea medicului”, atenționează Ministerul sănătăţii.

„Ivermectina este un medicament antiparazitar utilizat atât în medicina veterinară, cât și în medicina umană. Administrarea medicamentelor fără o recomandare a unui medic poate fi dăunătoare sănătății Cel mai bun mod de a afla ce efecte are cu adevărat un tratament este evaluarea printr-un studiu randomizat. Mai multe studii randomizate cu design riguros sunt în curs.”

Ce spune Alexandru Rafila despre ivermectină

”Este o înțelegere a lucrurilor care nu este corectă.Acest medicament ar putea să fie extrem de bun, nu neagă nimeni acest lucru, dar noi suntem o țară din Uniunea Europeană. În UE, medicamentele de uz uman trebuie să fie aprobate fie de Agenția Europeană a Medicamentelor fie de Agenția Națională, pentru o anumită boală. Deci, în momentul în care această aprobare pentru acest medicamentva veni și noi vom știi care este doza optimă pentru tratatrea infecției cu noul coronavirus, nu este niciun fel de problemă.

Dar până atunci, un medicament care, în România, esteaprobat doar pentru uz veterinar, în mod evident, nu poate fi prescris de medic, pentru că medicul veterinar nu poate să prescrie la om, iar medicul uman nu poate să prescrie un medicament care nu este autorizat pentru folosirea la om. Deci, este extrem de simplă chestiunea asta și atunci nu avem decât două soluții: fie să așteptăm aprobarea din partea Agenției Europene a Medicamentului fie să începem noi o procedură de evaluarea a studiilor clinice care au fost făcute până în momentul de față și Agenția Medicamentului din România are acest drept, sigur sub supravegherea Agenției Europene a Medicamentului să recomande utilizarea lui, dozajulși forma în care se administrează la pacienții care sunt infectați Covid.”

Urmăriți B1TV.ro și pe
`