În fața creșterii alarmante a consumului de droguri în rândul tinerilor din ultima perioadă, Ministerul Sănătății a decis să intensifice măsurile regulamentare pentru mai multe medicamente psihotrope. Prin aceste noi reglementări, autoritățile își propun să restricționeze accesul adolescenților la aceste substanțe periculoase, potrivit Digi24.ro.
Unele dintre ele nu se vor mai acorda decât cu o prescripție specială: „Sunt trei molecule cu care ne propunem să extindem lista de medicamente care se eliberează pe bază de prescripție specială. E o măsură care sigur nu o să ducă la eradicarea posibilității de a obține astfel de produse, dar sigur o va limita. Noi nu putem să facem decât să reglementăm medicamentele care se eliberează în farmacii, dar, știți bine că, din păcate, comerțul online cu medicamente, multe dintre ele contrafăcute sau falsificate există acolo nu putem să intervenim direct, dar există instituții care o fac cu siguranță”, a spus ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
El a mai menționat că medicul de familie are capacitatea de a prescrie, însă pe un formular special înregistrat, ceea ce înseamnă că nu poate fi eliberat direct din farmacie.
„Există o trasabilitate în farmacie. Pentru o rețetă simplă nu poți să verifici”, a mai spus Alexandru Rafila.