Ministerul Sănătății: Ancheta privind moartea lui Petrică Mîțu Stoian este în desfășurare. Oxigenoterpia nu era inclusă în procedurile de tratament anti-COVID
Ministerul Sănătății a anunțat că există o anchetă în desfășurare privind moartea interpretului Pterică Mîțu Stoian. Instituțiile abilitate, dar și DSP Caraș – Severin investighează circumstanțele în care maestrul și-a pierdut viața.
Totodată, Direcția de Sănătate Publică Caraș – Severin a demarat verificări la unitățile medicale în care a fost internat pacientul pentru a vedea dacă erau respectat toate condițiile sanitare necesare.
Reprezentanții Comisiei de Medicină Fizică şi de Reabilitare a ministerului Sănătății au decis ca oxigenoterapia hiperbară să nu fie inclusă în protocolul de tratament, având în vedere că, în prezent, nu există studii pertinente care să dovedească eficienţa în COVID-19, informează MS, potrivit Agerpres.
Moartea lui Petrică Mîțu Stoian, anchetată și de Ministerul Sănătății
Ministerul Sănătății a anunțat faptul că în prezent se desfășoară o anchetă pentru stabilirea circumstanțelor în care a murit celebrul interpret de muzică populară, Petrică Mîțu Stoian.
Totodată, Direcția de Sănătate Publică Caraș – Severin dorește să afle dacă toate condițiile și măsurile de siguranță, dar și cele sanitare au fost respectate în cazul celebrului și regretatului artist.
Terapiile cu oxigen hiperbar nu fuseseră incluse de Ministerul Sănătății pentru COVID-19
Ministerul Sănătăţii a aprobat Protocolul de Medicină Fizică şi de Reabilitare post-COVID-19 a fost aprobat în luna aprilie a acestui an. El a fost elaborat de Comisia de specialitate Medicină Fizică şi Reabilitare post-COVID-19, iar camera hiberară nu a fost inclusă, figurând doar ca mențiune, la secțiunea alte posibile dotări suplimentare ale unui centru de excelenţă în recuperare fizică.
Mai mult decât atât, specialiştii în Medicină Fizică şi Reabilitare au transmis o adresă către Ministerul Sănătății, în care consideră „periculoasă promovarea agresivă prin toate canalele a oxigenoterapiei hiperbare, procedură adesea ridicată la rang de panaceu. Se denaturează astfel atenţia pacientului, dar de multe ori şi a medicului, de la complexitatea afecţiunii COVID-19, de la complicaţiile sale, care sunt respiratorii, cardiace, musculoscheletale, neurologice etc”, precizează Agerpres.
Medicii au nevoie de studii complementare pentru utilizarea unei camere hiperbare
Potrivit comunicatului trimis către Agerpres, normele Contractului-Cadru în vigoare nu decontează pentru asiguraţi o astfel de procedură, iar pregătirea cadrelor medicale care au competenţe de a executa procedurile destinate acestei terapii, medicii specialişti şi primari confirmaţi în specialităţi clinice medicale şi medicii de familie pot accesa programele de studii complementare în vederea obţinerii unui atestat de studii complementare în medicină hiperbară.
Totodată, dispozitivele medicale de clasa 1 sunt introduse pe piaţă sub responsabilitatea producătorului care solicită evaluarea conformităţii acestora unui organism notificat.