Ministerul Sănătății a repartizat peste 4.000 de flacoane de Tocilizumab direcțiilor de sănătate publică

Publicat: 20 10. 2021, 17:39

Ministerul Sănătății a repartizat miercuri un mix de 4175 de flacoane de Tocilizumabum de diferite volume la direcțiile de sănătate publică, în cadrul contractului subsecvent pe care Ministerul Sănătății îl are încheiat cu firma producătoare.

Repartiția a fost realizată la nivel județean, în funcție de pacienții raportați de spitale ca fiind confirmați cu Covid-19 și internați în ATI la data de 20.10.2021, de pacienții confirmați cu ventilație invazivă și noninvazivă, de pacienții confirmați cu COVID 19 care au nevoie de flux oxigen, precum și de stocul de Tocilizumab existent la nivel de spital, în conformitate cu recomandările comisiei de boli infectioase.

Medicamentele vor fi ridicate de către direcțiile de sănătate publică de la Compania UNIFARM SA, în vederea distribuției către spitale, în condițiile procedurilor existente.

Tocilizumab este un medicament folosit pentru pacienţi cu forme severe de COVID-19, la care există o activare excesivă a inflamaţiei („furtună de citokine”).