Ministerul Sănătății a finalizat Ordinul privind testarea națională anti-coronavius. Cum va fi stabilit gradul de răspândire a infecţiei SARS-CoV-2 în populaţia României
Ministerul Sănătății a anunțat, marți, că a finalizat Ordinul privind efectuarea Studiului de seroprevalenţă a infecţiei SARS-CoV-2, pe teritoriul României. Studiul va avea loc în perioada iunie – septembrie, sub coordonarea Institutului Național de Sănătate Publică, și va stabili gradul de răspândire a infecţiei în rândul populației. Un comunicat oficial explică modul în care vor fi selectate persoanele, astfel încât eșantionul să fie reprezentativ. Ministrul Nelu Tătaru a precizat că 1,6 milioane de lei vor fi alocate pentru achiziţia de kituri, reactivi și alte materiale. Potrivit celor mai recente date oficiale, în România au fost depistate cu coronavirus 19.517 de persoane, din care 13.526 s-au vindecat și 1.288 au decedat.
Ministerul Sănătății: Studiul ce va stabili gradul de răspândire a infecţiei SARS-CoV-2 în populaţia României,în perioada iunie-septembrie. Ordinulva fi publicat în Monitorul Oficial
Ministerul Sănătății a anunțat marți, printr-un comunicat, faptul că a finalizat Ordinul pentru aprobarea efectuării Studiului de seroprevalenţă a infecţiei SARS-CoV-2, pe teritoriul României. Acesta se va desfățura în intervalul iunie – septembrie, sub coordonarea tehnică a Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).
Studiul de seroprevalenţă va include seruri reziduale recoltate de la persoane din toate grupele de vârstă, care se prezintă conjunctural pentru recoltări de analize la laboratoarele din fiecare judeţ, pe durata perioadei de înrolare, şi care vor fi selectate cu pas de eşantionare. Vor fi persoane fără simptome de boala infecţioasă şi care îşi vor exprima consimţământul informat de participare la studiu.
Comunicatul oficial precizează că direcţiile de sănătate publică vor selecta, în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti, un număr de 3-5 laboratoare care vor participa la studiu, fiind vorba despre laboratoarele proprii şi/sau laboratoare externalizate ale spitalelor judeţene, care deservesc ambulatorul de specialitate, alte laboratoare publice sau private care furnizează servicii pentru pacienţi neinternaţi, laboratoare cu adresabilitate mare (peste 1.000 probe/săptămână sau peste 40.000 probe/an).
Un număr 29.019 de seruri reziduale urmează să fie colectate si investigate, a precizat ministrul Sănătății, citând estimări oficiale. Nelu Tătaru a mai spus că va aloca INSP 1,6 milioane de lei pentru achiziţia de kituri, reactivi și alte materiale necesare. Scopul studiului, a mai precizat acesta, este identificarea gradului de răspândire a infecţiei SARS-CoV- 2 în populaţia României, astfel încât măsurile viitoare în lupta cu epidemia să fie luate cât mai adaptate la situația din teren.
„Este un control pe care îl impui, ca Minister al Sănătății, pentru a putea face evaluarea unui moment care a trecut și pentru a previziona un viitor val”, a explicat Nelu Tătaru, pentru B1 TV.
Ordinul Ministerului Sănătății urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.
Ultimul bilanț privind epidemia de coronavirus în România: 19.517 de infectări, 13.526 de vindecări, 1.288 decese
Cele mai recente date oficiale privind epidemia, publicate marți, ora 13.00, de către Grupul de Comunicare Strategică arată că în România au fost depistate pozitiv 19.517 de persoane. Dintre acestea, 13.526 s-au vindecat și au fost externate, 166 sunt internate la Terapie Intensivă și 1.288 au murit.
De la debutul epidemiei, la nivel național au fost prelucrate 448.813 de teste.
2.333 de oameni sunt în carantină instituționalizată, iar alți 90.103 sunt în izolare la domiciliu, sub supraveghere medicală.
Dincolo de granițe, peste 3.000 de români au fost depistați pozitiv cu coronavirus. 106 au murit, iar 22 s-au vindecat.