Ministerul Sănătății a anunțat că a transmis joi deschiderile de credite bugetare în sumă de 91,48 milioane lei pentru a începe demersurile în vederea achitării salariilor restante din lunile mai, iunie și iulie 2021.
„În prezent se centralizează necesarul pentru luna august, astfel încât să putem plăti și salariile din această lună. Mulțumesc tuturor celor implicați în procesul de vaccinare. Apreciez efortul lor susținut și vreau să îi asigur de întreaga mea implicare în acest mandat interimar. Vaccinarea râmâne cea mai sigură metodă de prevenție eficientă împotriva infecției cu virusul SARS-CoV-2”, a declarat ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, citat în comunicat.
Potrivit Ministerului Sănătății, ultimele date oficiale arată că pe 13 septembrie erau 583 de centre de vaccinare deschise pentru imunizarea populației, cu 839 de fluxuri organizate. Tot la acea dată au fost efectuate imunizări în ambulatoriile de specialitate din 149 spitale publice și 26 spitale private, iar în săptămâna 6-13 septembrie 2021 au fost solicitate 46 echipe mobile pentru derularea procesului de vaccinare.
De la debutul campaniei de vaccinare, la nivel național au fost vaccinate cu schemă completă mai bine de 5,22 milioane de persoane. La bilanțul epidemiologic de joi au fost raportate 4.441 de cazuri noi de infecție cu SARS-CoV-2.