Ministerul Justiţiei a venit marţi cu precizări privind extrădarea lui Sebastian Ghiţă, după ce presa din Serbia a scris că documentele transmise autorităților din țara vecină pe 9 martie nu au ajuns încă la Înalta Curte de la Belgrad.
Ministerul Justiţiei (MJ) susţine că pe 8 martie 2018 a înaintat prin fax Ministerului Justitiei din Serbia informații suplimentare privind cererea de extrădare a lui Sebastian Ghiță, iar documentele au fost primite pe 23 martie. De asemenea, MJ precizează că, deși corespondența este transmisă între autoritățile centrale, „documentele primite și transmise trebuie înaintate de către Ministerul Justiției din Serbia către instanța competentă pentru a decide asupra extrădării”.
Redăm integral, mai jos, precizările Ministerului Justiţiei pe această temă:
„Instanța competentă din Serbia a apreciat faptul că sunt necesare unele informații suplimentare în vederea soluționării cererii de extrădare a lui Sebastian GHIȚĂ, Ministerul Justiției sârb transmițând o solicitare în acest sens Ministerului Justiției român.
Adresa emisă de către Ministerul Justiției sârb a fost înregistrată la Ministerul român al Justiției la data de 27 februarie 2018.
Pentru a fi în măsură să răspundă solicitărilor autorităților sârbe, Ministerul Justiției, după traducerea în limba română a solicitării, a înaintat-o de îndată instanței române competente, Curtea de Apel Ploiești, în vederea furnizării elementelor de răspuns.
După primirea unui răspuns complet al instanței române, la data de 7 martie 2018, și după traducerea în limba sârbă a acestuia, la data de 8 martie 2018, Ministerul Justiției român a înaintat prin fax respectivul răspuns către Ministerul Justitiei din Serbia, având confirmarea transmiterii prin fax.
Întrucât documentele urmau sa fie înaintate și in original, Curtea de Apel Ploiești le-a transmis la data de 21 martie 2018, fiind expediate in aceeași zi prin curier rapid către Ministerul Justitiei din Serbia.
Documentele au fost primite, conform fișei de expediție, la data de 23 martie 2018, la Ministerul Justiției din Serbia.
Precizam faptul că, în materia extrădării, deși corespondența este transmisă între autoritățile centrale, respectiv cele două ministere de justiție, documentele primite și transmise pe aceasta cale trebuie înaintate de către Ministerul Justiției din statul solicitat către instanța competenta pentru a decide asupra extrădării.„