Ministerul Justiției neagă că ar vrea să modifice vârsta de pensionare pentru magistrați și „dezminte categoric astfel de speculații nefondate”

Ministerul Justiției neagă că ar vrea să modifice vârsta de pensionare pentru magistrați și „dezminte categoric astfel de speculații nefondate”
Foto simbol: Pixabay

Ministerul Justiției susține că nu intenționează să intervină legislativ pentru a stabili o nouă vârstă de pensionare pentru magistrați și „dezminte categoric astfel de speculații nefondate” care au apărut în spațiul public.

Ministerul Justiției: Păstrarea vârstei de pensionare în vigoare și a stabilității prevederilor legale care o consacră, elemente esențiale

„Față de unele presupuse informații apărute în spațiul public vizând o presupusă creștere a vârstei de pensionare a magistraților ce ar fi prevăzută în noile legi ale justiției, Ministerul Justiției precizează că nu are în intenție nicio intervenție legislativă în sensul stabilirii unei noi vârste de pensionare pentru magistrați, alta decât cea în vigoare”, se arată în comunicatul transmis marți de Ministerul Justiției.

Instituția consideră că păstrarea vârstei de pensionare în vigoare este un element esențial.

„Ministerul Justiției este preocupat de stabilitatea resursei umane din sistemul judiciar și înțelege că păstrarea vârstei de pensionare în vigoare și a stabilității prevederilor legale care o consacră sunt elemente esențiale ale păstrării magistraților în activitate și prezervarea stabilității resursei umane din sistem”, se mai arată în același comunicat.

Spre exemplu, spune Ministerul Justiției, una din speculațiile nefondate cele mai recente pe acest subiect preluată de un site de știri juridice susține fără niciun temei sau indiciu factual: „s-a auzit despre o posibila intenție de a crește vârsta de pensionare a magistraților. Sunt zvonuri conform cărora acest lucru ar fi fost deja introdus in noile Legi ale Justiției pe care ministrul Cătălin Predoiu le-a trimis (…) la Bruxelles pentru ca aceștia sa își dea acordul, fără însă ca magistrații din țara sa le vadă”.

„Ministerul Justiției dezminte categoric astfel de speculații nefondate, precum și maniera păguboasă și periculoasă în care o astfel de temă sensibilă pentru magistrați este instrumentată conștient sau inconștient. Ministerul Justiției condamnă ferm astfel de afirmații false care reprezintă deopotrivă și adevărate procese de intenții la adresa instituției”, notează sursa citată.

Ministerul Justiției a vorbit despre traseul proiectelor de legi ale Justiției.

„În ceea ce privește parcursul dezbaterii proiectelor de legi ale Justiției, acestea au fost puse în dezbatere publică în septembrie 2020, fiind în dezbatere pe parcursul mai multor luni de zile, până în primăvara anului 2021. Ulterior procesul de promovare a fost reluat, în decembrie 2021, ministerul Justiției integrând propuneri din dezbaterea din cursul anului 2021 și desfășurând recent o consultare cu Comisia Europeană în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, consultare aflată în parametrii normali de dialog și cooperare cu Comisia Europeană”, a explicat instituția guvernamentală.

Potrivit ministerului, proiectele actualizate vor fi republicate în perioada imediat următoare pe pagina de internet a instituției, înainte de inițierea procedurilor de avizare

„Ministerul Justiției respinge categoric maniera eronată, rudimentară  și tendențioasă în care autorul declarațiilor citate în articol califică și descrie aceste consultări constructive cu Comisia Europeană. Consultările cu Comisia Europeană nu reprezintă un proces de cenzură sau avizare/autorizare, ci un schimb onest de opinii, de pe poziții de egalitate și parteneriat, asupra diverselor instituții cuprinse în proiectele care fac obiectul consultărilor. De altfel, proiectele nu au suferit intervenții sistemice sau majore în urma acestor consultări, procesul având ca rezultat clarificarea unor norme și instituții juridice, punctual”, au adăugat reprezentanții ministerului.

Termenul asumat de România în PNRR pentru intrarea în vigoare a modificărilor la codurile penale este finalul anului 2022.

„Definitivarea proiectelor noilor legi ale Justiţiei, precum şi a proiectelor de modificare a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală este un obiectiv prioritar în cadrul Programului de Guvernare și un obiectiv al MCV pe Justiție, prevăzut și în cadrul PNRR, iar termenul asumat de Romania în cadrul PNRR pentru intrarea în vigoare a modificărilor la codurile penale este de 31.12.2022, iar pentru legile Justiției este 30 iunie 2023. Cu toate acestea, obiectivul ministerului este de a realiza aceste obiective mult mai devreme, întrucât sistemul judiciar, dar și cetățenii au nevoie urgentă de aceste legi”, mai spune sursa citată.

Ministerul Justiției susține că în perioada imediat următoare va transmite proiectele codurilor penale spre aprobare Guvernului și proiectele legilor Justiției în avizare ministerială/avizare de către CSM și ulterior pentru aprobare de către Guvern.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)