Ministerul Educației face voia BOR și schimbă regulile privind înscrierea la ora de religie

Ministerul Educației face voia BOR și schimbă regulile privind înscrierea la ora de religie
Foto: dcnews.ro

Ministerul Educației schimbă regulile privind înscrierea la ora de religie, dând curs unei solicitări a Bisericii Ortodoxe Române.

Astfel, înscrierea la ora de religie a elevilor care doresc să urmeze această disciplină nu se va mai face anual, ca până acum, ci doar o singură dată pentru toată perioada de școlarizare sau până când elevii își schimbă opțiunea.

Ordinul Ministerului Educației este publicat în Monitorul Oficial şi nu a fost pus în dezbatere publică, precizează Mediafax.

La finele anului 2014, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional articolul de lege care prevedea că sunt obligaţi să facă cerere elevii care nu vor să participe la ora de Religie. Astfel, a devenit obligatorie cererea celor care vor să studieze disciplina.

Ministerul Educației a ținut cont de verdictul judecătorilor în 2015, dar a stabilit ca respectiva cerere să fie depusă anual. Biserica Ortodoxă Română, însă, a contrazis Ministerul, spunând că „înscrierea la ora de Religie se face o singură dată și este valabilă permanent până la o eventuală schimbare a opțiunii”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie