Ministerul Educației, cruciadă împotriva corupției din sistem: Codul Etic va fi gata până pe 15 iunie
Codul Etic din sistemul de învățământ va fi finalizat până pe 15 iunie, la sfârșitul anului școlar actual, a anunțat, marți, secretarul general adjunct al Ministerului Educației Naționale, Gabriel Ispaș.
„După Strategia anticorupție vom merge mai departe cu Codul Etic și după ce vom avea feedback-ul din partea actorilor din educație. Am declanșat o cruciadă împotriva corupției din sistem. Până la sfârșitul anului școlar, pe data de 15 iunie, să avem finalizată toată procedura. Acesta va putea fi valabil în învățământul preuniversitar românesc 20-30 de ani. De la începutul anului avem opt sesizări privind nereguli”, a declarat Ispaș, după întâlnirea cu inspectorul general al ISMB Constantin Trăistaru și cu directorii unităților de învățământ din București, relatează Agerpres.
Codul de Etică va stipula ca persoana care a fost sancționată să nu mai poată „niciodată” să mai facă parte din corpul profesoral.
În ultimele 6 luni, la linia de telefon TELVERDE s-au sesizat 299 de cazuri, fără ca toate să fie confirmate, iar sesizarea de la școala nr. 10 din București avea numărul 298, a mai spus Ispaș. Potrivit acestuia, cele mai multe sesizări sunt privitoare la fondul clasei, implcarea profesorilor și a diriginților în colectarea de bani și vânzarea de materiale auxiliare.