Ministerul Educaţiei a propus ca lucrările de la examenul de bacalaureat să fie corectate în alte judeţe. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ este de acord

Ministerul Educaţiei a propus ca lucrările de la examenul de bacalaureat să fie corectate în alte judeţe. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ este de acord

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a anunțat că repezentanții Ministerului Educației au propus ca lucrările de la examenul de bacalaureat să fie corectate în alte județe, iar federația este de acord, transmite Mediafax.

Potrivit lui Vasile Șelaru, secretar de stat pe probleme de învățământ preuniversitar, lucrările ar putea fi strânse la nivelul centrului județean și trimise într-un alt județ, cu ajutorul Jandarmeriei. Totodată, se propune organizarea unei trageri la sorți pentru repartizarea lucrărilor, astfel încât să nu se știe dinainte județul în care vor fi repartizate acestea.

Federația este de acord cu această propunere pentru că aplicarea ei ar înlătura orice suspiciune asupra rezultatelor finale ale examenului de bacalureat sau asupra profesorilor care corectează lucrările.

”O supraveghere care să nu permită elevilor să se inspire în timpul examenului şi această procedură propusă vor conduce la o evaluare obiectivă a celor care susţin examenul de bacalaureat. Această modalitate de corectare a lucrărilor va elimina posibilitatea ca anumiţi elevi să fie favorizaţi”, a prezicat Simion Hancescu, președintele  Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`