Ministerul Educației: 117.807 candidaţi, înscriși la proba de Limba și literatura română. 63 dintre aceștia, eliminați pentru că au încercat să copieze
Ministerul Educației anunță că la prima probă scrisă a examenului naţional de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2021, proba laLimba şi literatura română, au fost prezenţi 117.807 candidaţi (97% din totalul candidaţilor înscrişi pentru susţinerea acestei probe: 121.488).
De asemenea, nu s-au prezentat 3.618 candidaţi, iar 63 de candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Prin urmare aceştia nu vor mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.
Primele rezultate vor fi afişate în data de 5 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.
Contestaţiile pot fi depuse/transmise în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.
În această situaţie, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.
Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.